Albalact și-a prelungit contractul cu Tibbett Logistics, transportator cu care colaborează din 2014

Albalact și-a prelungit contractul cu Tibbett Logistics, transportator cu care colaborează din 2014
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 24 iun 2017

Tibbett Logistics, unul dintre jucătorii de top de pe piața de logistică și transport din România, va asigura în continuare livrarea produselor Albalact pe rutele principale din întreaga țară, ca urmare a câștigării licitației organizate de producătorul român de lactate. Tibbett, parte a grupului britanic Keswick Enterprises, colaborează cu Albalact din 2014.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

“Albalact este un client-cheie pentru serviciul nostru de transport la temperatură controlată în termen util”, a declarat, într-un comunicat, Roxana Cocuz, director Transport în cadrul Tibbett Logistics.

Tibbett Logistics oferă soluții logistice intermodale și servicii extinse de gestionare a lanțului de aprovizionare pentru industria auto, DIY, alimentație, textilă, retail și alte sectoare FMCG în toată România și în anumite părți din Europa de Sud-Est.

BAT: Am lansat iFuse în România în premieră mondială datorită popularității mărcii Kent. În ultimii 5 ani, am investit 1 miliard de dolari în produsele din noua generație CITEȘTE ȘI BAT: Am lansat iFuse în România în premieră mondială datorită popularității mărcii Kent. În ultimii 5 ani, am investit 1 miliard de dolari în produsele din noua generație

Compania operează un total de 111.250 de metri pătrați de depozite clasa A în 14 locații și are 1.250 de angajați.

“Tibbett Logistics este pentru noi un furnizor excelent de servicii și a răspuns în mod satisfăcător licitației noastre. Sunt foarte încântat că ne-am prelungit colaborarea și că Tibbett Logistics poate continua în calitate de unul dintre furnizorii noștri importanți de servicii de transport”, a spus Lucian Popa, director Lanț de Aprovizionare în cadrul Albalact.

Albalact, deținătorul unor mărci precum Zuzu și Fulga, este cel mai mare producător de lactate din România. Compania fondată în urmă cu 17 ani de către Raul Ciurtin a intrat în portofoliul grupului francez Lactalis în a doua parte a anului trecut, după derularea unei oferte publice voluntare ce a evaluat Albalact la peste 76 milioane de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
tibbett logistics
albalact
contract
livrare produse
prelungire