Amazon.com a livrat peste 1 miliard de produse la nivel mondial în actualul sezon de sărbători

Amazon.com a livrat peste 1 miliard de produse la nivel mondial în actualul sezon de sărbători
scris 28 dec 2016

Amazon.com a livrat peste 1 miliard de produse la nivel mondial în actualul sezon de sărbători, pe care l-a numit cel mai bun din istoria companiei, relatează Reuters.

În topul celor mai bine vândute produse se află sistemul de asistență pentru locuințe Amazon Echo și versiunea mai mică a acestuia, Echo Dot, a afirmat Jeff Wilke, director executiv al diviziei de consum a Amazon, într-un comunicat.

”În pofida celor mai bune eforturi și a creșterii producției, încă avem probleme să le avem în stoc”, a arătat Wilke.

Vânzările dispozitivului controlat vocal Echo sunt de nouă ori mai mari decât au fost în sezonul de anul trecut al sărbătorilor, potrivit companiei. Amazon nu dezvăluie date comparabile cu anul trecut referitoare la vânzări, scrie News.ro.

Amazon a vândut probabil în acest an 4-5 milioane de dispozitive Echo dotate cu asistentul Alexa, estimează R.J. Hottovy, analist la Morningstar.

Utilizatorii pot comanda Echo să efectueze o serie de sarcini, de la redarea de muzică la activarea beculețelor de Crăciun.

 HARTA seismică a Capitalei. Care sunt cele mai expuse cartiere la un cutremur major CITEȘTE ȘI HARTA seismică a Capitalei. Care sunt cele mai expuse cartiere la un cutremur major

Peste 72% dintre clienții Amazon din întreaga lume au făcut cumpărături de pe dispozitive mobile, iar ziua de 19 decembrie a fost cea mai aglomerată zi a sezonului de cumpărături, potrivit companiei.

Alexa și Amazon Dash, un serviciu de comenzi printr-un singur buton, permit cumpărătorilor să nu se mai deplaseze în magazinele fizice și vor spori presiunile asupra retailerilor concurenți care încearcă să își mărească numărul clienților în magazine și traficul pe paginile lor proprii de Internet.

Alte best seller-uri ale Amazon includ filmul ”Finding Dory”, casca pentru realitate virtuală Gear VR a Samsung Electronics și jocurile Pokémon Sun și Pokémon Moon ale Nintendo.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
amazon.com