Angajații români suferă de sindromul “mâncatului pe tastatură”. De unde își cumpără mâncare și câți recunosc că „împrumută" deliberat sau accidental prânzul unui coleg

Angajații români suferă de sindromul “mâncatului pe tastatură”. De unde își cumpără mâncare și câți recunosc că „împrumută" deliberat sau accidental prânzul unui coleg
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 oct 2018

Românii sunt cei mai predispuși la mâncatul pe tastatură, comparativ cu alți lucrători la birou analizați în 9 țări europene, pentru o treime dintre aceștia prânzul constând preponderent în sandvișuri, salate sau paste.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Mai mult de 84% dintre românii care au participat la un studiu realizat de Uber Eats și YouGov în 9 țări europene se declară frustrați de rutina de prânz și de opțiunile disponibile. În timp ce majoritatea angajaților mănâncă sandvișuri, pizza și burgeri, cei mai aventuroși se răsfață cu opțiuni mai exotice, precum sushi sau bucătaria thailandeză. Când vine vorba de mâncarea livrată la birou, datele Uber Eats arată că în topul restaurantelor preferate de utilizatorii din București ar fi Nicolai, Divan Express Romană, King Rolls, Emte Burger & Gourmet-Floreasca și Ciorbărie-Dorobanți.

 

22% dintre respondenți spun că iau gustări furnizate de angajator, precum biscuiți, chipsuri sau fructe. Mai puțin de 2% recunosc că „împrumută" în mod deliberat sau accidental masa de prânz a unui coleg de la frigiderul comun din birou.

Mâncatul pe tastatură este un trend în creștere, 50% dintre angajații europeni mâncând frecvent pe birou. Timpul dedicat prânzului la serviciu s-a scurtat considerabil: în medie, un angajat acordă doar 32 de minute mesei, iar 32% dintre angajați nu își iau deloc această pauză. În plus, peste 50% dintre cei care mănâncă la birou își savurează prânzul al desko, în vreme ce 30% lucrează chiar în timp ce mănâncă. 

FOTO Mohammad Murad deschide un restaurant în nordul Capitalei cu 1 milion de euro CITEȘTE ȘI FOTO Mohammad Murad deschide un restaurant în nordul Capitalei cu 1 milion de euro

Polonezii sunt cei mai predispuși să mănânce același lucru zi de zi, în vreme ce olandezii variază cel mai mult meniul de  prânz -  doar 18% dintre ei mănâncă același lucru în fiecare zi. Tot polonezii sunt cei care își iau cele mai scurte pauze de prânz (26 de minute), în timp ce portughezii își iau nu mai puțin de 59 de minute. Cel mai puțin probabil să nu-și ia deloc o pauză de prânz sunt românii (32%).

61% dintre persoane mănâncă între orele 12 și 13. Acest lucru este susținut și de datele Uber Eats, care înregistrează un maxim de comenzi în zilele de joi, la ora 12. Singurii europeni care iau masa de prânz mai târziu sunt spaniolii, majoritatea preferând să mănânce între orele 13 și 14.

În timpul pauzei de prânz, respondenții poartă o discuție cu colegii (57%) sau stau pe internet (53%) Doar 4% încearcă să facă exerciții.

Studiul legat de obiceiurile de prânz ale angajaților europeni a fost realizat pe un eșantion de peste 8.000 de adulți din Austria, Belgia, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania și Suedia.

viewscnt
Afla mai multe despre
uber eats
mancare
birou
comanda mancare