British American Tobacco, liderul pieței românești de profil cu brandul Kent, va cumpăra Reynolds American pentru 49,4 miliarde dolari, devenind cel mai mare producător listat la bursă

British American Tobacco, liderul pieței românești de profil cu brandul Kent, va cumpăra Reynolds American pentru 49,4 miliarde dolari, devenind cel mai mare producător listat la bursă
Andra Oprescu
Andra Oprescu
scris 17 ian 2017

Producătorul de țigări British American Tobacco (BAT) a convenit preluarea companiei americane Reynolds American pentru 49,4 miliarde de dolari, tranzacție care va crea cea mai mare companie producătoare de tutun listată la bursă, transmit AFP și Bloomberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

“Tranzacția va fi un motor pentru o creștere sustenabilă a profitului și va crea o afacere mai puternică cu tutun și produse din noua generație (țigări electronice și produse similare – n.red), oferind acces direct produselor noastre pe cele mai bune piețe la nivel mondial”, afirmă Nicandro Durante, CEO-ul BAT.

Acordul va aduce în portofoliul BAT mărci deținute de Reynolds, precum Newport, Camel și Pall Mall. Compania rezultată în urma tranzacției va avea o poziție puternică pe piața americană, dar și o prezență semnificativă pe piețele aflate în creștere, precum America de Sud, Orientul Mijlociu sau Africa.

Cea mai mare achiziție a Bitdefender: a preluat compania franceză Profil Technology, pentru a accelera creșterea pe segmentul enterprise CITEȘTE ȘI Cea mai mare achiziție a Bitdefender: a preluat compania franceză Profil Technology, pentru a accelera creșterea pe segmentul enterprise

BAT, care deține deja o participație de 42% la Reynolds, va plăti 29,44 de dolari în numerar și 0,5260 acțiuni proprii pentru fiecare acțiune Reynolds. Oferta este cu 26% peste cotația titlurilor Reynolds din 20 octombrie, ziua dinainte de anunțarea primei oferte de preluare.

Suma pe care BAT a acceptat să o plătească pentru preluarea Reynolds este cu circa 2 miliarde de dolari peste oferta inițială, înaintată în luna octombrie.

În urma tranzacției, BAT, înregistrată la Londra,  ar devansa Philip Morris International ca cel mai mare producător de țigări din lume, în funcție de capitalizarea bursieră. China National Tobacco, condusă de State Tobacco Monopoly Administration din China, este cel mai mare producător de țigări din lume în funcție de venituri.

În noiembrie, BAT, care este liderul pieței românești de profil cu brandul Kent, a anunțat că are în plan investiții de 100 milioane euro în următorii cinci ani în România. Investițiile vor fi utilizate pentru transformarea fabricii pe care BAT o deține la Ploiești în a doua unitate de producție ca mărime din Europa.

Anul acesta, BAT începe să producă la Ploiești capsulele Neopods pentru dispozitivul glo Ifuse, un produs hibrid între țigările tradiționale și cele electronice, care nu degajă miros, fum sau scrum. Neopodss este produs în prezent în Marea Britanie.

BAT este prezentă în România cu trei companii: fabrica din Ploiești, compania de distribuție la nivel național și centrul de servicii care deservește operațiunile British American Tobacco din întreaga Europa.

Potrivit datelor de la Ministerul Finanțelor, BAT România Trading a avut anul trecut o cifră de afaceri de 7,35 miliarde lei (1,6 miliarde euro) și un profit net de 435 milioane lei (98 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
british american tobacco
reynolds american
tigari
bat
kent
tranzactie
camel