Carrefour nu va mai vinde în România anumite ouă sub marca proprie

Carrefour nu va mai vinde în România anumite ouă sub marca proprie

Foto: Wikimedia Commons

Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 17 nov 2017

Retailerul francez Carrefour, prezent cu o rețea de peste 300 magazine pe piața locală, va renunța, în următorii ani, să mai comercializeze ouă sub marca proprie care provin de la găini crescute în baterii, măsura urmând să fie aplicată inclusiv în România.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Carrefour și-a luat angajamentul de a nu mai vinde ouă provenite de la găini crescute în baterii încă de la începutul anului, statele vizate atunci fiind Franța, Italia, Polonia și Belgia.

Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI

Acum, compania a inclus pe listă România și Spania, iar, până în 2025, cele 1 miliard de ouă vândute anual sub marca proprie în 9.500 de magazine Carrefour din Europa vor proveni doar de la găini crescute în libertate.

CITEȘTE ȘI Taco Bell, lanțul de fast food cu specific mexican, a anunțat când și unde deschide al doilea restaurant

În acest scop, Carrefour va colabora cu furnizorii și fermierii locali.

Totodată, retailerul francez va invita furnizorii ouălor vândute sub alte mărci să se alăture inițiativei, astfel ca toate ouăle din magazinele sale să provină de la găini crescute în libertate.

Carrefour are 307 de magazine în România, din care 32 hipermarketuri, 222 supermarketuri (206 magazine Market si 16 magazine Express Orange), 42 magazine de proximitate Express, 10 magazine de proximitate Contact și un magazin de comerț online.

Anul trecut, vânzările Carrefour în România au crescut cu peste o cincime față de 2015, depășind, în premieră, pragul de 1,5 miliarde de euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
carrefour
oua
marca proprie
magazine
gaini
baterii