Cât costă cumpărăturile de Sărbători în acest an: o familie medie cheltuie cel puțin 400 de lei pentru un Crăciun tradițional

Cât costă cumpărăturile de Sărbători în acest an: o familie medie cheltuie cel puțin 400 de lei pentru un Crăciun tradițional
scris 21 dec 2016

O familie medie din România vor cheltui în acest an cel puțin 400 de lei pentru a sărbători cum se cuvine Sărbătorile, în condițiile în care o parte importantă din buget va fi folosită pentru a cumpăra carne și preparate din carne de porc, arată o analiză a News.ro, pe baza prețurilor actuale din retailul modern, dar și din comețul tradițional. Potrivit procesatorilor, anul acesta carnea de porc s-a scumpit cu 33%, până la circa 8 lei pe kilogram fără TVA, de la 6 lei/kg anul trecut, însă această creștere nu se simte la raft.

Potrivit informațiilor adunate de News.ro din piețele bucureștene, din hipermarketuri și de pe Monitorul Prețurilor, platformă administrată de Consiliul Concurenței, reiese că pentru produsele de bază precum carne de porc, cozonac, făină, ulei, ouă, salam, cârnați, fructe și legume, o familie medie cheltuie în jur de 400 de lei, scrie News.ro.

Un studiu recent al companiei de cercetare Mednet Marketing Research Center arată că românii din mediul urban vor fi dispuși să aloce în medie, pentru produsele alimentare 649,25 lei.

Procesatorii de carne susțin că prețul cărnii de porc a crescut cu 33% față de anul trecut, însă acest lucru nu se simte în prețurile preparatelor de carne.

"Noi nu am putut să mărim prețurile preparatelor din carne de porc. La ora actuală prețul cărnii de porc este stabil, dar prețurile preparatelor din carne de porc au cunoscut anumite oscilații de un procent de 1-2%. Acum, de Sărbători, sunt promoțiile, așa că prețurile preparatelor nu vor crește. Prețul cărnii de porc este 8 lei pe kilogram. Eu vorbesc de porcul tăiat și fără TVA, ceea ce reprezintă materia primă", a spus președintele organizație Romalimenta, Sorin Minea, pentru News.ro.

În ceea ce privește vânzările de produse din carne de porc din acest an, reprezentanții procesatorilor se feresc să facă estimări, după ce anul trecut vânzările au fost sub estimări.

Reprezentanții industriei alimentare consideră că, de multe ori, în piețe produsele sunt mai scumpe decât în hipermarket-uri.

Programul magazinelor de Sărbători: Cele mai multe mall-uri și magazine vor fi închise în 25 decembrie și 1 ianuarie CITEȘTE ȘI Programul magazinelor de Sărbători: Cele mai multe mall-uri și magazine vor fi închise în 25 decembrie și 1 ianuarie

“Tot vina noastră este, pentru că vorbim mereu despre produse tradiționale. Tendința de a merge către produse tradiționale a creat un flagel. Produsele acestea traționale sunt mult mai scumpe. Eu mă uit în București, care este împânzit cu magazine cu produse tradiționale din zona Sibiului. Este imposibil să avem atâtea produse din zona Sibiului”, a afirmat președintele Federației Sindicatelor din Industria Alimentară (FSIA), Dragoș Frumosu, pentru News.ro.

Potrivit jucătorilor din indstria alimentară, prețurile alimentelor din România au înregistrat fluctuații reduse în acest an, de până în 2-3%.

Spre exemplu, într-o piață mare din sectorul 4, un producător care susține că aduce produse tradiționale din Sibiu vinde cârnați uscați de porc cu 25 de lei pe kilogram, cașcaval cu 30 de lei pe kilogram sau cozonac făcut în casă cu 22 lei bucata.

În același timp, prețurile în hipermarketuri sunt mult mai mici: un cozonac costă în jur de 15 lei, în timp ce cașcavalul este scos la vânzare cu 20 de lei pe kilogram, pentru sortimente similare.

Există diferențe semnificative și în cazul cărnii de porc. Dacă în magazinele mici, din piețe, jambonul de porc este vândut cu 10 lei kilogram, în hipermarket-uri prețul acestuia este de 8,95 de lei pe kilogram.

În cazul pulpei de porc, comercianții tradiționali vând cu 17 lei pe kilogram, în timp ce retailerii vând cu 14 lei pe kilogram.

Și prețurile legumelor diferă. În piață, roșiile din Turcia se vând cu 7 lei pe kilogram, în timp ce retailerii vând roșiile cu 5 lei pe kilogram.

Specialiștii din industria alimentară avertizează că, în perioada Sărbătorilor, crește și evaziunea, deoarece mulți români vând porci “la negru” pe marginea drumului.

Președintele FSIA consideră că inspectorilor Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) le este imposibil să ajungă să verifice fiecare sat, de aceea și primăriile ar trebuie să efectueze controale.

Listă cu principalele produse alimentare pe care le cumpără o familie din România pentru sărbătorile de iarnă

Pui grill- 20 de lei/ bucată de 1,94 kg

Jambon de porc- 45 lei/ 5 kg

Pulpă de porc- 77,5 lei/ 5kg

Cozonac- 30 lei/ 2 bucăți

Moș Crăciun din ciocolată- 6 lei/ 2 bucăți

Sticlă de vin -50 lei / 2 sticle

Morcovi- 2,5 lei/ kg

Țelină – 1 leu/ bucată

Ardei gras- 8 lei/ kg

Roșii- 6 lei/kg

Castraveți- 6,5 lei/ kg

Ceapă- 2 lei/kg

Portocale- 3,3 lei/kg

Brânză- 20 lei/kg

Ulei- 10 lei/2 litri

Salam - 18 lei/ bucată

Iaurt - 5 lei / 900 gr

Smântână- 6 lei - 900 gr

Carton cu 30 ouă- 13 lei

Ciocolata- 10 lei/ 250 gr

Lapte- 4,5lei/ litru

Cârnați proaspeți- 30 lei/2 kg

Cârnați uscați de porc- 25 lei/kg Varză murată- 6 lei / 2 kg

Castraveți- 6 lei/kg

Prețurile produselor alimentare din lista de mai sus sunt prețuri medii stabilite pe baza informațiilor colectate din hipermarket-uri, magazine și piețe din București și Monitul Prețurilor, platformă cu prețuri ale alimentelor din marile lanțuri de magazine.

viewscnt
Afla mai multe despre
cumparaturi sarbatori