Comerțul mondial a depășit cea mai dificilă perioadă

Comerțul mondial a depășit cea mai dificilă perioadă
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 iun 2020

Comerțul economic global a scăzut la un nivel record în primele luni ale anului, din cauza pandemiei de coronavirus (COVID-19), dar nu a atins cel mai sumbru scenariu, se arată într-un raport publicat marți de Organizația Mondială a Comerțului (OMC), transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Comerțul global va scădea anul acesta cu 13% - 32%, în funcție de impactul economic al crizei, înainte de a se redresa în 2021, când ar urma să înregistreze o creștere de 21% - 24%, estima în aprilie organizația cu sediul în Geneva, scrie Agerpres.

OMC nu a dat publicității noi previziuni, dar a apreciat că răspunsul rapid al guvernelor face ca scenariul său pesimist pentru acest an să fie puțin probabil.

INFOGRAFIC Efectul statului în casă. Românii, focus pe zugrăvit plus schimbarea parchetului și a caloriferelor CITEȘTE ȘI INFOGRAFIC Efectul statului în casă. Românii, focus pe zugrăvit plus schimbarea parchetului și a caloriferelor

Volumul schimburilor de mărfuri a scăzut cu 3% în primul trimestru din 2020, în timp ce estimarea inițială indică un declin de 18,5% în trimestrul doi, se arată în raportul OMC.

"Scăderea comerțului pe care o vedem acum este la un nivel record, dar există și un lucru bun: ar fi putut fi mult mai rău", a afirmat directorul general al OMC, Roberto Azevedo.

Guvernele au reacționat mai rapid decât în timpul crizei din 2008-2009 și măsurile de sprijin i-au încurajat pe consumatori să continue să cheltuiască. Unele sectoare, cum ar fi cel auto, au înregistrat scăderi semnificative, dar altele, cum ar fi electronicele, s-au descurcat bine, se arată în raportul OMC.

Dacă comerțul global va crește cu 2,5% în fiecare din următoarele trimestre ale acestui an, ar putea fi îndeplinită cea mai optimistă estimare, care indică un declin de 13% pe ansamblul acestui an. Dar acest recul ar fi mai semnificativ decât cel de 12,5%, înregistrat în perioada de vârf a crizei financiare din 2009, apreciază organizația cu sediul în Geneva.

viewscnt
Afla mai multe despre
comert
omc