Control ANPC la 305 de magazine Mega Image. 32 dintre ele ar putea fi închise temporar. Amenzi de 5,5 milioane de lei

Control ANPC la 305 de magazine Mega Image. 32 dintre ele ar putea fi închise temporar. Amenzi de 5,5 milioane de lei
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 oct 2022

Lanțul de supermarketuri și magazine de proximitate Mega Image, parte din grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, a fost amendat cu 5,5 milioane de lei și 32 de unități ale lanțului au fost închise temporar în urma unor controale ale ANPC care au vizat 305 dintre cele peste 800 de magazine. Pentru 20 de magazine inspectorii au propus închiderea temporară pe o perioadă între 6-12 luni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

VEZI AICI ȘI ANPC a amendat 265 de magazine Lidl: Nu suntem pelicanii Europei! UPDATE Reacția Lidl

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) desfășoară, de la începutul lunii octombrie, o amplă serie de verificări la magazinele Mega Image. Până acum au fost controlate 305 magazine, din peste 800 deținute de Mega Image, în România, la care se adaugă și unul dintre depozitele lanțului, din județul Ilfov. S-au dat astfel amenzi în circa 5,5 milioane lei.În plus, inspectorii au decis:

  • oprirea definitivă de la comercializare a unor produse alimentare neconforme în valoare de aproximativ 170.000 lei
  • oprirea temporară de la comercializare pentru produse alimentare în valoare de 175. 000 lei
  • propunerea închiderii temporare a unității pe o perioadă de cel mult 6 luni pentru 12 locații
  • propunerea închiderii temporare a unității pe o perioadă cuprinsă între 6-12 luni pentru 20 locații.

Printre cele mai importante abateri de la lege constatate de comisarii ANPC, sunt:

  • comercializarea de legume și fructe cu modificări organoleptice sau cu deficiențe de calibru
  • comercializarea unor produse alimentare cu modificări organoleptice
  • utilizarea unor vitrine sau lăzi frigorifice neigienizate sau deteriorate
  • cu rugină, insecte moarte, vopsea exfoliată, acumulări de apă și reziduuri, praf și grăsime sau cu strat gros de gheață,
  • cu chedere neigienizate cu strat evident de impurități, praf și resturi alimentare sau rupte și lipite cu bandă adezivă
  • cu geamul crăpat
  • cu balamale și șuruburi ruginite
  • comercializarea unor produse cu data durabilității minimala depașită
  • comericializarea unor produse cosmetice fără a avea înscris pe etichete informațiile obligatorii, conform legii, inclusiv traducerea acesteia în limba română
  • comercializarea unor produse alimentare congelate cu acumulare de gheață în interiorul ambalajului sau pe suprafață
  • lipsa, de pe etichetele de produs, a informării asupra alergenilor
  • nerespectarea, în zona gastro a regimului de temperatură pentru păstrarea preparatelor, în masa caldă, de minimum +600C
  • prezența fenomenului de mucegăire pe suprafața lădițelor din plastic în care erau depozitate produse alimentare preambalate, aflate în camera de frig
  • lipsa afișării prețurilor unor produse
  • comercializarea unor produse cu ambalaj deteriorat
  • expunerea la comercializare a unor produse din gama carne fără eticheta cu data deshiderii pentru a se putea stabili conformitatea produsului;
  • decongelarea produselor, în zona gastro, la temperatura mediului ambiant
  • utilizarea, în zona gastro, a ustensilelor de bucătărie neprofesionale și a bureților de sârmă
  • existența pavimentului deteriorat și cu acumulare de impurități, cu resturi de ambalaje, etichete, praf, zone cu mucegai
  • nerespectarea condițiilor de temperatură pentru păstrarea produselor alimantare indicate de producător
  • nerespectarea vecinătățiii produselor depozitate în lada de congelare din spatiul de comercializare
  • depozitarea produselor direct pe paviment.
viewscnt
Afla mai multe despre
mega image
magazine
anpc