Daea: Din 33 de fabrici de zahăr, câte erau înainte de 1989, au rămas acum numai patru

Daea: Din 33 de fabrici de zahăr, câte erau înainte de 1989, au rămas acum numai patru
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 ian 2018

Din 33 de fabrici de zahăr, câte erau înainte de 1989, au rămas în prezent numai patru, din care una este fabrica Diamant din Oradea, care a anunțat că se închide, a declarat vineri ministrul Agriculturii, Petre Daea. Acesta afirmă că a discutat inclusiv la nivelul Guvernului pentru a găsi soluții, astfel încât fabrica să nu se desființeze.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Directorul ITM Bihor, Marius Rotar, a anunțat recent că a fost notificat cu privire la concedierea colectivă de la fabrica Zahărul din Oradea, după ce acționarii au decis închiderea operațională a societății, scrie News.ro.

Astfel, Fabrica Zahărul din Oradea se va închide pentru că nu este competitivă și profitabilă, înregistrând pierderi, urmând ca 200 de angajați să fie disponibilizați etapizat.

Coca-Cola deschide un centru pentru tehnologii \ CITEȘTE ȘI Coca-Cola deschide un centru pentru tehnologii "inteligente" în Bulgaria, primul din Europa

”E o problemă extraordinară. Din nefericire, din 33 de fabrici câte am avut înainte de 1989, mai avem patru. Una este în situația aceasta complicată. Am vorbit zilele acestea, mă preocupă direct situația, este vorba de Fabrica Diamant de la Oradea. Este o  fabrică într-o zonă unde se cultivă sfecla de zahăr, unde producătorii au și condiții, sunt și pregătiți, sunt și dotați pentru a cultiva sfeclă de zahăr. Această activitate, dacă se întrerupe acolo, este o mare problemă, atât pentru muncitorii de acolo, care sunt în jur de 200 de muncitori și cu fermierii, având în vedere perspectiva acestei culturi”, a spus Daea.

Acesta a participat vineri la o conferință organizată de Institutul Național de Statistică (INS), privind ”Ancheta Structurală în Agricultură”.

Daea afirmă că a discutat joi și vineri cu proprietarul fabricii, pe care l-a rugat să aibă grijă de echipamente, să le conserve, urmând să se caute soluții ca fabrica să nu se desființeze.

”Vreau să vedem dacă reușim să aducem, să angrenăm, să construim un interes între fermierii respectivi, pentru că nu toți au cuplat la această situație, să găsim o soluție în așa fel încât fabrica aceea să nu se desființeze acolo. Proprietarul este din afara țării, este străin. Decizia lui asta a fost. Nu știu unde vrea să se mute, am discutat doar cu managerul de acolo și cu siguranță mai discut într-un interes legitim pentru acest sector”, a precizat Daea.

El menționează că vrea ca pe termen lung fabrica să rămână acolo.

Vânzările Carrefour în România au crescut cu aproape 8% în ultimul trimestru din 2017, cel mai rapid avans din Europa CITEȘTE ȘI Vânzările Carrefour în România au crescut cu aproape 8% în ultimul trimestru din 2017, cel mai rapid avans din Europa

Despre subvenții, ministrul Agriculturii spune că sunt multe și destul de mari.

”Nu-i ușor să construiești după atâția ani de distrugere. Fabricile nu se fac peste noapte, nu se fac într-o zi, nu se fac nici măcar într-o săptămână și uneori durează ani și ani ca să poți să pui la loc ce ai distrus 27 de ani. Este o misiune grea, responsabilă, dar caut soluții cât poate un om, o structură. I-am spus și azi dimineață managerului de acolo, i-am spus să nu ia aparatura, că ieri au început să desfacă aparatura, să le păstreze într-un loc prielnic în așa fel încât să nu se deterioreze sau să dispară”, a adăugat Daea.

El mai spune că rămâne să vadă totodată cum poate interveni statul în sprijin, mai ales că e vorba de o proprietate privată.

Fabrica din Oradea se ocupa cu producția de zahăr din sfeclă, prelucrarea prin rafinare a zahărului brut din trestie de zahăr și comercializarea zahărului sub brandul ”Diamant”.

Închiderea operațională a SC Zahărul SA Oradea a fost luată de patronii germani ai companiei Pfeifer & Langen deoarece fabrica nu a putut demonstra că este ”competitivă și profitabilă”, aceasta raportând în 2016 pierderi de aproape 30 de milioane de lei.

viewscnt
Afla mai multe despre
fabrica de zahar
petre daea