Decizie a Tribunalului UE, în care au fost invocați și consumatorii din România: numele localităților poate fi folosit pentru băuturi

Decizie a Tribunalului UE, în care au fost invocați și consumatorii din România: numele localităților poate fi folosit pentru băuturi
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 27 oct 2018

Tribunalul Uniunii Europene a decis că o companie bulgară are dreptul de a înregistra marca Devin pentru apă minerală, sortiment vândut și în România. O cameră de comerț locală din Bulgaria  ceruse anularea acestei mărci, susținând că ar induce confuzie inclusiv printre români, având în vedere că Devin este o stațiune termală celebră.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În luna ianuarie 2011, societatea bulgară Devin AD a obţinut înregistrarea mărcii ”Devin” pentru băuturi nealcoolice la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO). Câțiva ani mai târziu, însă, în iulie 2014, Camera de comerţ şi industrie din Haskovo, Bulgaria, a formulat la EUIPO o cerere de anulare a mărcii contestate. 

În 2 decembrie 2016, EUIPO a decis că oraşul Devin din Bulgaria este cunoscut de marele public bulgar şi de o parte considerabilă de consumatori din ţările vecine precum Grecia şi România în special ca o staţiune termală celebră şi că numele acestui oraş este asociat de mediile interesate cu categoria de produse acoperite de marca contestată, îndeosebi ape minerale. Prin urmare, EUIPO a declarat nulitatea în totalitate a mărcii contestate. 

Firma bulgară a sesizat, însă, Tribunalul Uniunii Europene pentru a obţine anularea deciziei EUIPO, iar recent Tribunalul a anulat decizia EUIPO.

ULTIMA ORĂ OMV amână decizia de investiție în gazele din Marea Neagră. CEO: Legea offshore a fost votată prea târziu și ne restricționează vânzările. Detalii la Profit Energy.forum CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ OMV amână decizia de investiție în gazele din Marea Neagră. CEO: Legea offshore a fost votată prea târziu și ne restricționează vânzările. Detalii la Profit Energy.forum

Tribunalul argumentează că, pentru consumatorul bulgar, chiar dacă acesta recunoaşte termenul „devin” ca un nume geografic, este prea puţin plauzibil ca marca Devin să nu fi dobândit în Bulgaria cel puţin un caracter distinctiv. 

Referitor la consumatorul mediu grec şi român, Tribunalul a decis că existenţa unui ”profil turistic neneglijabil pe internet” nu este suficientă pentru a demonstra cunoaşterea unui oraş mic de către publicul relevant în străinătate. De asmenea, faptul că oraşul Devin are o ”infrastructură turistică considerabilă” nu conduce la concluzia că un astfel de consumator ar putea avea cunoştinţă de oraş dincolo de frontiere sau să stabilească o legătură directă cu acesta. 

Tribunalul subliniază că EUIPO, dat fiind că s-a concentrat în mod greşit asupra turiştilor străini, în special cei greci şi români care vizitează Bulgaria sau Devin, nu a luat în considerare întreg publicul relevant constituit din consumatorul mediu din Uniune, în special din statele membre menţionate. În această privinţă, Tribunalul consideră că respectivul consumator mediu de ape minerale şi de băuturi din Uniune nu se bucură de o înaltă specializare în geografie sau în turism şi că nu există niciun element de probă specific care să permită să se demonstreze că acesta percepe termenul ”devin” ca un loc geografic în Bulgaria. 

Referitor la disponibilitatea numelui geografic pentru terţi, Tribunalul a mai constatat că, potrivit legislaţiei şi jurisprudenţei, o utilizare descriptivă a numelui ”Devin” în vederea promovării oraşului ca destinaţie turistică rămâne liberă şi că marca contestată nu poate deci să constituie un obstacol în calea eforturilor economice depuse pentru dezvoltarea reputaţiei oraşului Devin pentru apele sale termale dincolo de frontierele Bulgariei. 

EXCLUSIV Accizele cresc din ianuarie, după o pauză de 2 ani. Scumpiri la carburanți, țigări, bere, electricitate. Noi date - anunțate la Profit Energy.forum CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Accizele cresc din ianuarie, după o pauză de 2 ani. Scumpiri la carburanți, țigări, bere, electricitate. Noi date - anunțate la Profit Energy.forum

Tribunalul aminteşte totodată că dreptul Uniunii prevede, în chiar definiţia dreptului exclusiv conferit de o marcă, măsuri de protecţie destinate prezervării intereselor terţilor. 

Pe de o parte, protecţia funcţiei de indicaţie a originii mărcii nu acoperă utilizarea sa pentru produse (sau servicii) identice sau similare şi impune existenţa unui risc de confuzie în percepţia publicului pertinent, care este unul prezumat în cazul unei duble identităţi a semnelor şi a produselor. Pe de altă parte, protecţia funcţiei de publicitate a mărcii renumite acoperă şi produsele nesimilare, dar impune existenţa unui risc de diluţie sau de parazitism şi, în plus, nu vizează utilizările care au un ”motiv întemeiat”.

În cazul particular menționat, numele oraşului Devin rămâne, aşadar, disponibil pentru terţi nu doar pentru o utilizare descriptivă, cum este promovarea turismului în acest oraş, ci şi ca semn distinctiv în cazul existenţei unui ”motiv întemeiat” şi în lipsa unui risc de confuzie. 

CONFIRMARE Regulile de franciză au fost schimbate pentru prima dată în ultimii 20 de ani CITEȘTE ȘI CONFIRMARE Regulile de franciză au fost schimbate pentru prima dată în ultimii 20 de ani

Interesul general de a păstra disponibilitatea unui nume geografic precum cel al oraşului termal Devin poate astfel să fie protejat datorită permisiunii de a se recurge la utilizări descriptive ale unor astfel de nume şi datorită măsurilor de protecţie care limitează dreptul exclusiv al titularului mărcii contestate, fără a fi necesară anularea acestei mărci. 

În opinia Tribunalului, tocmai acest echilibru necesar între drepturile titularilor şi interesele terţilor este cel care permite înregistrarea unor mărci care provin dintr-un nume geografic eponim, precum alte mărci ale Uniunii Europene precum Vittel şi Evian, cu anumite condiţii.

Și în România cazurile de ape minerale cu nume de localități sunt frecvente, ca și în privința băuturilor alcoolice. 

viewscnt
Afla mai multe despre
bautura
apa
minerala
devin
bulgaria
denumire
nume
localitate
tribunal
ue
romani
consumatori