DOCUMENT Noi obligații pentru piața de retail: Vânzătorii vor trebui să suporte toate costurile de transport pentru produsul returnat de client. Un nou termen de garanție

DOCUMENT Noi obligații pentru piața de retail: Vânzătorii vor trebui să suporte toate costurile de transport pentru produsul returnat de client. Un nou termen de garanție
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 29 nov 2018

Vânzătorii vor trebui să suporte toate costurile de transport pentru produsul considerat defect și returnat de către client, prevede un proiect de lege care a fost adoptat de Parlament.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Proiectul aduce o serie de clarificări legislației introduse de Guvern în 2016, prin ordonanță de urgență, privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Executivul a introdus atunci în lege garanția legală de conformitate - cu cerințe stabilite prin lege, diferită de cea comercială, care este oferită de producător și poate avea beneficii suplimentare -, precum și certificatul de garanție.

Parlamentarii s-au gândit însă să aducă alte modificări legislației în vigoare.

Românii, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la achizițiile online, în 2017 CITEȘTE ȘI Românii, pe ultimul loc în Uniunea Europeană la achizițiile online, în 2017

În primul rând, aleșii au dorit să prevadă în mod cât mai clar că produsul care înlocuiește produsul defect va beneficia de un nou termen de garanție de 2 ani, care curge de la data preschimbării produsului, și anume în baza garanției legale de conformitate, adică respectând cu exactitate specificațiile tehnice ale produsului vândut inițial.

DOCUMENT Noi obligații pentru piața de retail: Vânzătorii vor trebui să suporte toate costurile de transport pentru produsul returnat de client. Un nou termen de garanție

Proiectul care introduce acciza pentru sucurile cu zahăr, la un pas de adoptare CITEȘTE ȘI Proiectul care introduce acciza pentru sucurile cu zahăr, la un pas de adoptare

Cea mai importantă modificare adusă legislației privește însă costurile suportate de vânzător în cazul recuperării sumei plătite de consumator în cazul unui produs defect.

Astfel, în cazul unui produs defect, clientului nu i se va putea cere să suporte costul returnării produsului defect la comerciant.

”Toate costurile privind garanția comercială, inclusiv transportul produsului în vederea recuperării prețului plătit de consumator, se suportă de către vânzător”, prevede amendamentul care a primit votul final al Parlamentului.

După votul final din Parlament, proiectul va fi transmis acum spre promulgare președintelui Iohannis, urmând ca abia apoi să intre în vigoare.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
garantie
produs
transport
vanzator
consumator
proiect
lege
parlament