Dragoș Petrescu redeschide City Grill Floreasca, dar cu un nou concept, adresat corporatiștilor

Dragoș Petrescu redeschide City Grill Floreasca, dar cu un nou concept, adresat corporatiștilor
Wili Bitescu
Wili Bitescu
scris 16 ian 2018

Dragoș Petrescu a redeschis City Grill Floreasca, dar cu un nou design interior și un nou concept, servirea urmând să fie în regim de autoservire.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Zona Pipera-Aurel Vlaicu este cunoscută pentru numeroasele companii care au sediul în zonă, corporatiștii fiind astfel principalii vizați de noul concept. Chiar și programul este adaptat în funcție de acest lucru, City Grill Floreasca fiind deschis de luni până vineri.

Fondat în 2004 de către Dragoș Petrescu, lanțul City Grill are 21 de restaurante. Petrescu administrează, în afara unităților City Grill și Buongiorno, și restaurantele Pescăruș, Hanul lui Manuc, Caru cu Bere, precum și cele două restaurante Hanul Berarilor.

Fabrica de zahăr Diamant din Oradea va fi închisă din primăvară, compania germană Pfeifer&Langen o consideră nerentabilă CITEȘTE ȘI Fabrica de zahăr Diamant din Oradea va fi închisă din primăvară, compania germană Pfeifer&Langen o consideră nerentabilă

În urmă cu câteva zile, Dragoș Petrescu, alături de alți 10 oameni de afaceri, și-au unit forțele pentru a construi în comuna Corbeanca, în Paradisul Verde, un complex de evenimente pe care îl indică drept cel mai spectaculos proiect în domeniu din nordul Capitalei, o investiție de aproximativ 10 milioane euro, informație anunțată în exclusivitate de Profit.ro.

De asemenea, proprietarul City Grill a declarat pentru Profit.ro că Dragoș Petrescu că intră pe o nouă nișă și va livra mâncare cu mașini, motociclete și chiar și biciclete.

viewscnt
Afla mai multe despre
dragos petrescu
city grill floreasca