EXCLUSIV Primul supermarket modern din România, închis a doua oară într-un an și jumătate. Brandul Supeco, magazin cu prețuri mici, apare în București

EXCLUSIV Primul supermarket modern din România, închis a doua oară într-un an și jumătate. Brandul Supeco, magazin cu prețuri mici, apare în București
Alexandru Urzică
Alexandru Urzică
scris 31 ian 2019

Retailerul francez Carrefour va închide, săptămâna viitoare, primul supermarket de dimensiuni mari din România, magazinul Market Postăvarul din București, la un an și jumătate de la îndepărtarea siglei Billa, potrivit informațiilor Profit.ro. În locul acestuia va fi deschis primul Supeco din București, tot un brand gestionat de Carrefour, care combină conceptul de cash&carry cu cel de discount. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

La scurt timp după preluarea celor 86 de supermarketuri Billa de la grupul german Rewe, francezii de la Carrefour au remodelat primele magazine sub brandul Supeco în Galați și Craiova. Astăzi, rețeaua coordonată de Carrefour prin intermediul companiei Supeco Investment include 13 magazine, însă a rămas în afara Capitalei.

Magazinul de pe strada Postăvarul, din Sectorul 3, este primul supermarket de dimensiuni mari din țară. A fost deschis în urmă cu 20 de ani, odată cu intrarea pe piața românească a brandului Billa.

În vara anului 2017 a fost închis și rebranduit sub sigla Market, însă conceptul Carrefour nu a avut succes, fluxul de cumpărători fiind unul redus. De la finalul anului trecut, segmente întregi din magazin au încetat să mai fie alimentate cu marfă, pregătind trecerea la noul concept. Acum, angajații așteaptă ca magazinul să fie vopsit în galben și să preia sigla Supeco.

Contactați de Profit.ro, reprezentanții Carrefour nu au transmis niciun comentariu pe acest subiect până la momentul publicării articolului.

România a depășit Polonia în cifrele Carrefour, deși prezența în Polonia este de trei ori mai mare CITEȘTE ȘI România a depășit Polonia în cifrele Carrefour, deși prezența în Polonia este de trei ori mai mare

Anul trecut, compania Carrefour a fost nevoită să închidă primele două unități din București de la intrarea sa pe piață, magazinul din mallul Liberty Center și hipermarketul din Vitantis Shopping Center.

Grupul Carrefour deține 346 de magazine dintre care 35 hipermarketuri Carrefour, 262 supermarketuri (221 magazine Market și 41 magazine Express Orange), 42 magazine de proximitate Express, 8 magazine de proximitate Contact,  un magazin online, precum și rețeaua Supeco, administrată separat.

În 2017, compania Supeco Investment a raportat o cifră de afaceri de circa 32 milioane de euro și o pierdere netă de circa 730.000 euro.

viewscnt
Afla mai multe despre
carrefour
market
supeco
retail