Festivalul Italian, editia a X-a, s-a încheiat cu succes - Interviu cu organizatorul, domnul Luca Gentile

Festivalul Italian, editia a X-a, s-a încheiat cu succes - Interviu cu organizatorul, domnul Luca Gentile

Luca Gentile, directorul Agenției ICE - Agenția Italiană pentru Comerț Exterior

Profit.ro
Profit.ro
scris 18 iun 2018

Luca Gentile, directorul Agenției ICE Biroul din București, a vorbit într-un interviu despre ediția a X-a a Festivalului Italian.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Domnule Luca Gentile, în primul rând am dori să vă felicităm: Festivalul Italian a ajuns la cea de-a X-a ediție! Povestiți-ne cum a început și ce v-a inspirat în organizarea acestui eveniment an de an.

Prima ediție a fost organizată în anul 2009. Încă de atunci, Festivalul a fost inițiat din dorința de a promova în mod coordonat și sinergic tot ce este mai bun din producția, cultura și din stilul de viață italian, imaginea autentică a “Made in Italy” și de a atrage consumatori din ce în ce mai numeroși și mai diversificați.

În toate țările în care se desfășoară, Festivalul a devenit, în timp, o întâlnire tradițională și așteptată. În anul 2017 a fost organizat în: Australia, Ungaria, România, Bulgaria, Macedonia, Slovenia, Turkmenistan, Malaezia, Israel, Azerbaidjan, Georgia, Croația, Luxemburg.

Ediția din acest an duce mai departe inițiativele noastre, astfel încât în perioada festivalului se găsește tot ce este mai bun din Italia în cele mai importante restaurante italiene din București, în cele mai importante magazine de modă cu branduri italiene, show room-uri de mobilă și amenajări interioare. Totul la prețuri reduse, într-o atmosferă de sărbătoare cu animație și muzică, degustări, demonstrații culinare și alte surprize. Ca să nu mai vorbim de cea de-a cincea ediție a “Italian Wine & Fod Day” și a treia ediție a “Italian Beauty & Care Day”, devenite de-acum o tradiție.

Ce ați dorit să obțineți de la acest festival?

Obiectivul a fost dintotdeauna acela de a promova tot ce este mai bun din producția, cultura și imaginea autenticității “Made in Italy”.  Festivalul nu are doar un caracter comercial, ci își propune să aproprie de produsele italiene un număr cat mai mare de consumatori, garantându-le un stil de viață care îmbină cultura și arta. Românii știu deja că Made in Italy este sinonim cu calitatea. Noi ne propunem să garantăm continuitate în acest sens și să contribuim la transformarea acesteia în obiceiuri și într-un mod de acțiune în achizițiile făcute. De aceea sloganul Festivalului este “Aducem Italia mai aproape de tine”: vrem să aducem Italia în casele prietenilor români și pentru a face acest lucru cel mai bun mod este să arătam că Made in Italy este unic.

Vă rog să ne spuneți cu ce noutăți a venit Festivalul Italian anul acesta?

Festivalul italian nu are un scop strict comercial și imediat. Pentru a ajunge la consumatori, produsele necesită o imagine bine construită în timp și mai ales trebuie să creeze obiceiuri.

Există o parte fixă, stabilă, respectiv structura Festivalului, împărțita în Food, Modă, Mobilier și Beauty și o componentă care se schimbă în fiecare an, mă refer la evenimentele pentru operatorii din domeniu. Festivalul se adresează inclusiv acestora, pentru a garanta intrarea produsului italian nu numai B2C ci inclusiv B2B. Evenimentele au ca scop promovarea sectoarelor de excelență “Made in Italy”,  consolidarea raporturilor comerciale, creșterea exporturilor către România, precum și apropierea unui număr cât mai mare de consumatori români de gusturile și aromele italiene.

Este însă știut că destinatarul principal este marele public și de aceea, pe lângă partenerii deja “tradiționali” încercăm întotdeauna să atragem noi restaurante cu bucătărie italiană, branduri de modă și mobilier italian și să extindem paleta de evenimente propuse.

De cinci ediții Festivalul Italian aduce mai aproape profesioniștii din domeniul Food&Drinks. Anul acesta Italian Wine & Food Day a avut loc pe data de 23 mai. Ne puteți spune câte ceva despre producătorii prezenți la această ediție?

La cea de-a cincea ediție a evenimentul "Italian Wine and Food Day” am invitat din Italia 13 societăți  reprezentând mai multe regiuni. Aceste societăți deosebite au prezentat și oferit spre degustare vinuri și alte produse alimentare și, nu în ultimul rând, au avut întâlniri B2B cu cele peste șaptezeci de societăți românești invitate: importatori/distribuitori de vinuri și/sau produse alimentare, buyers, achizitori din restaurante, F&B managers manageri de hoteluri, manageri și buyers din vinoteci, sommelieri, magazine gourmet, wine-bar, ziariști din presa de specialitate și generală.

Produsele expuse de producătorii italieni au acoperit o gamă largă a excelenței Made in Italy: vinuri și spumante, lichioruri, ulei de măsline, conserve, brânzeturi și mezeluri tipice, dulciuri, paste făinoase etc.

Statisticile italiene indică faptul că exporturile de produse agroalimentare și vinuri au depășit în anul 2017  cifra de 40 miliarde de Euro (+7,7 % fată de 2016), încurajând așteptările de realizare a obiectivului de a atinge valoarea de 50 miliarde de Euro la sfârșitul deceniului.

Anul 2017 a fost un an excepțional pentru vinul italian, ale cărui exporturi au crescut cu 7% ajungând la 6 miliarde de euro, record istoric absolut.

Italia este țara europeană cu cel mai mare număr de produse agroalimentare cu denumire de origine și de indicație geografică recunoscute de Uniunea europeană: 817, din care 294 produse DOP, IGP, STG și 523 de vinuri DOCG, DOC, IGT.  O mărturie în plus a înaltei calități a produselor “Made in Italy”, dar mai ales a legăturii puternice între excelențele agroalimentare italiene și teritoriul de proveniență.

Italian Beauty and Care Day se află la a treia ediție. Știm că pe data de 12 iunie au avut loc întâlniri B2B între companii italiene și companii românești din domeniu. Ce avantaje considerați că ar putea aduce aceste parteneriate pentru piața de Beauty din România?

Este vorba de cea de-a treia ediție a acestui eveniment organizat de către ICE- Agenția Italiană pentru Comerț Exterior sub patronajul Ambasadei Italiei, parte din Festivalul Italian, care își dorește să favorizeze întâlnirea dintre cererea și oferta din sector.

Au fost prezente 10 firme italiene din acest sector și circa 100 de participanți romani, inclusiv importatori, distribuitori de produse cosmetice, reprezentanți ai lanțurilor farmaceutice, buyers din rețeaua retail, jurnaliștii din presa scrisă și presa de specialitate.

Au fost prezentate produse profesionale, de larg consum și bio pentru make-up, pentru îngrijirea părului, pentru îngrijirea tenului și corpului (creme anti rid, de hidratare, cu acțiune terapeutică, fillere - plasturi anti rid, protecție solară), pentru îngrijirea mâinilor și picioarelor și pentru wellness și SPA.
Statisticile indică faptul că exporturile de produse cosmetice au atins în 2017 cifra de 4,7 miliarde de euro (+ 9%) cu previziuni de a crește cu 5% în 2018. În clasamentul țărilor partenere ale României (2017) Italia se situează pe locul al cincilea ca furnizor de produse cosmetice cu o valoare de 51 de milioane de euro, în creștere cu 26,9% față de anul precedent, ceea ce reprezintă 7% din total importurilor românești.

Care sunt planurile dumneavoastră pentru edițiile următoare? Să ne așteptăm la surprize pentru anii ce vin?

Vom continua cu evenimentele care au asigurat succesul la edițiile precedente dar vom aduce și ceva nou, la care ne-am gândit deja. Vom întări colaborarea cu marile lanțuri de distribuție pentru a aduce în atenția publicului cât mai multe produse italiene de calitate. Ne-ar plăcea, de asemenea, să creăm evenimente cultural-comerciale pentru a susține legătura profundă dintre produsul Made in Italy, teritoriul său și mediul cultural din care face parte.

În încheiere, puteți să transmiteți câteva gânduri celor ce vor să participe la acest festival în anul următor?

Antreprenorilor italieni le spun că în România există încă un mare spațiu de creștere pentru ei, un spațiu în care pot fi protagoniști. Vorbim atât de produsele Made in Italy, care așa cum spuneam sunt foarte apreciate de români, cât și de lucrări de construcții, infrastructură și oportunități de parteneriat cu finanțare din fondurile europene alocate pentru perioada 2014-2020. Noi le stăm la dispoziție pentru a facilita întâlnirea dintre cererea și oferta de business și pentru a sprijini societățile italiene, dar și pe cele românești, care doresc să instaureze relații de afaceri profitabile. Pentru societățile noastre, în special, exista un orizont de oportunități foarte vast. România oferă o creștere economică semnificativă, dispune de forță de muncă calificată la costuri încă accesibile, are un sistem fiscal care premiază inițiativa și va putea beneficia în următorii ani de finanțări europene importante.

viewscnt
Afla mai multe despre
festival
italial
luca gentile