FOTO Jucării notificate ca periculoase și obiecte inscripționate cu nume de branduri renumite, găsite de Protecția Consumatorilor la firmele care vând suveniruri pe Valea Prahovei

FOTO Jucării notificate ca periculoase și obiecte inscripționate cu nume de branduri renumite, găsite de Protecția Consumatorilor la firmele care vând suveniruri pe Valea Prahovei
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 sep 2019

Jucării cu diverse abateri, unele care nu respectă cerințele de siguranță sau care erau notificate ca periculoase, precum și obiecte textile sau de uz casnic inscripționate cu numele unor branduri renumite au fost găsite de comisarii de la Protecția Consumatorilor la firmele care comercializează suveniruri pe Valea Prahovei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, prin Direcția Generală Control, a făcut, la sfârșitul săptămânii, acțiuni de consiliere a operatorilor economici care își desfășoară activitatea pe Valea Prahovei, scrie News.ro.

Totodată, s-au făcut verificări privind respectarea drepturilor consumatorilor la unitățile dintre stațiuni unde se vând suveniruri, la cele de alimentație publică și cazare.

Suning a achiziționat subsidiara Carrefour din China CITEȘTE ȘI Suning a achiziționat subsidiara Carrefour din China


"Au fost identificate la comercializare diverse jucării care prezentau abateri privind inscripționarea numelui, a denumirii comerciale înregistrate sau a mărcii înregistrate a producătorului și/sau a importatorului, precum și a adresei la care aceștia pot fi contactați, abateri privind marcajul de conformitate CE, abateri privind cerințele generale de siguranță și abateri privind declarația de conformitate. De asemenea, se aflau la comercializare o serie de jucării (pistoale cu bile, slime-uri etc.), produse notificate prin sistemul RAPEX", arată ANPC.

FOTO Jucării notificate ca periculoase și obiecte inscripționate cu nume de branduri renumite, găsite de Protecția Consumatorilor la firmele care vând suveniruri pe Valea Prahovei



În urma controalelor, au fost găsite la comercializare produse textile și articole de uz casnic inscripționate cu branduri renumite, precum Audi, Mercedes-Benz, Volkswagen, Dacia Logan, Opel.

"Acțiunile de verificare ale colegilor noștri privind activitatea desfășurată de operatorii economici au continuat cu zona Valea Prahovei.

FOTO Jucării notificate ca periculoase și obiecte inscripționate cu nume de branduri renumite, găsite de Protecția Consumatorilor la firmele care vând suveniruri pe Valea Prahovei

Parcurgând registrele unice de control am observat că unii operatori economici, cu toate că au mai fost consiliați în trecut, au ales să nu respecte cele semnalate de către această autoritate și automat să nu respecte consumatorul. Această acțiune, așa cum am promis, a avut un rol de ultim avertisment! Sezonul acesta va fi dedicat exclusiv consumatorilor! Iar cei care nu acceptă acest lucru ar trebui să se apuce de o altă activitate", a afirmat Horia-Miron Constantinescu, președintele ANPC, citat în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
jucarii
suveniruri
valea prahovei
protecția consumatorilor