FOTO Kaufland România lansează un nou concept de open mall pentru galeriile comerciale: este startul pentru "mall-urile" noastre!

Profit.ro
Profit.ro
scris 31 iul 2017

Kaufland România a inaugurat o zonă de Food Court în cadrul magazinului Kaufland din Strada Barbu Văcărescu din București, după un concept open mall. Zona este un spațiu nou de cumpărături în exteriorul magazinului, concept care va fi extins și în alte magazine din rețea.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În interior, zona de Food Court găzduiește restaurante, patiserii și cafenele pentru toate gusturile, precum Stradale și Cafeneaua Mitzu, prima cafenea lansată de Chef Foa, Salad Box, Noodle Pack, Thai Scoops și Tip Top. Foarte curând va deschide aici o unitate și marea franciză americană de restaurante SUBWAY. Separat, în galerie rămân disponibile două puncte nonfood - farmacia Sensiblu și un magazin Xpress de difuzare a presei.

„Acest pas este startul pentru <<mall-urile>> noastre. Este un proiect de implementare a viziunii de food-to-food connect și parte din demersul nostru constant de a oferi o experiență completă de cumpărături. Oamenii au nevoie de mai mult și mai actual. De aceea, continuăm procesul de reinventare a hypermarketului, prin toate inițiativele inovatoare din ultima perioadă”, declară Andrei Secrețianu, Director Închirieri/Vânzări B2B, Kaufland România.

EXCLUSIV O nouă idee a Guvernului Tudose: ”Casa de Comenzi a României” care să colecteze produse locale pentru piața internă și export. Denumirea amintește de un sistem al PCR CITEȘTE ȘI EXCLUSIV O nouă idee a Guvernului Tudose: ”Casa de Comenzi a României” care să colecteze produse locale pentru piața internă și export. Denumirea amintește de un sistem al PCR

Grupul german Kaufland, liderul pieței locale de retail, a obținut în România o cifră de afaceri de 9,69 miliarde lei (2,13 miliarde euro) în 2016, potrivit companiei.

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.250 de magazine în șapte țări și o rețea de 115 magazine în România.

FOTO Kaufland România lansează un nou concept de open mall pentru galeriile comerciale: este startul pentru

viewscnt
Afla mai multe despre
kaufland romania
food court
open mall