Grupul elvețian Lindt vrea să deschidă 20-30 de magazine anual pentru a deveni cel mai mare comerciant de ciocolată premium din lume

Grupul elvețian Lindt vrea să deschidă 20-30 de magazine anual pentru a deveni cel mai mare comerciant de ciocolată premium din lume
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 mar 2016

Grupul elvețian Lindt & Spruengli AG vrea să detroneze Godiva, până în 2020, și să devină astfel cel mai mare comerciant de ciocolată premium din lume, informează Bloomberg. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Pentru a putea atinge acest obiectiv, Lindt intenționează să deschidă câte 20-30 de magazine în fiecare an, a precizat grupul elvețian, care, în paralel, a raportat, marți, o creștere de 11% a profitului net anul trecut.

În prezent, Lindt are peste 300 de magazine și trebuie să-și accelereze ritmul expansiunii dacă vrea să-și devanseze rivalul Godiva, care are deja peste 450 de magazine. Anul trecut, Lindt a deschis 50 de magazine, dintre care 16 în Brazilia, iar vânzările cu amănuntul au crescut cu peste 20%, mai rapid decât majorarea cifrei de afaceri a companiei.

"Dacă vom continua în acest ritm, vom ajunge pe prima poziție", a declarat directorul general Ernst Tanner, adăugând că Lindt vrea să aibă o "prezență mondială" în timp ce Godiva are o poziție foarte puternică pe anumite piețe, precum America de Nord și Japonia. Ernst Tanner a precizat că, în cursul acestui an, Lindt va deschide primul său magazin la Moscova și are de gând să își extindă rețeaua de magazine din Brazilia, Franța și Marea Britanie.

Mondelez scoate la vânzare fosta fabrică de ciocolată Poiana, pentru 2,1 milioane euro CITEȘTE ȘI Mondelez scoate la vânzare fosta fabrică de ciocolată Poiana, pentru 2,1 milioane euro

În paralel, Lindt a anunțat o majorare a dividendelor cu 10%, în condițiile în care, anul trecut, profitul său net a crescut cu 11,2%, până la 381 milioane franci (348 milioane de euro), profitul operațional a crescut cu 9,4% până la 518,8 milioane franci, iar cifra de afaceri s-a majorat cu 7,1%, până la 3,65 miliarde de franci.

Sursa:Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
lindt
magazine
ciocolata