Guvern: Restaurantele ar putea rămâne deschise doar pentru persoanele cu certificat verde

Guvern: Restaurantele ar putea rămâne deschise doar pentru persoanele cu certificat verde
Profit.ro
Profit.ro
scris 15 sep 2021

Guvernul nu va mai dispune închiderea activităților economice la o rată de infectare de peste 3 la mie, dar va impune utilizarea certificatului verde în acest caz. Astfel, după acest prag de incidență, accesul în restaurante va fi permis doar pe baza certificatului verde, care să facă dovada vaccinării, testului negativ de coronavirus sau trecerii prin această boală, a anunțat premierul Cîțu.  

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Planurile din e-commerce-ul românesc, noile reguli pregătite de autorități în domeniu și cum pot fi atrași mai mulți clienți sunt doar o parte dintre temele care vor fi prezentate la Videoconferința Profit E-commerce, organizată cu sprijinul Philip Morris România, ING, Altex și Telekom România și programată pentru 30 septembrie. Videoconferința va fi transmisă în direct și la PROFIT NEWS TV, detalii fiind disponibile AICI

El a precizat că Executivul încă analizează această măsură și ar putea fi adoptată săptămâna viitoare.

 ULTIMA ORĂ Guvernul a discutat plafonarea prețului la gaze. Iohannis și Cîțu se întâlnesc cu CEO-ul companiei-mamă a OMV Petrom CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Guvernul a discutat plafonarea prețului la gaze. Iohannis și Cîțu se întâlnesc cu CEO-ul companiei-mamă a OMV Petrom

În plus, personalul restaurantelor va trebui să respecte în continuare măsurile în vigoare de prevenire a Covid-19, precum portul măștii.

Premierul a revenit, totodată, la ideea că o altă măsură ce ar putea fi adoptată este ca personalul medical care nu se vaccinează să se testeze pe cheltuiala proprie.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
restaurant
vaccinare
certificat
verde
rata
infectare
citu
guvern