H&M, amendă de peste 35 milioane euro pentru că a colectat ilegal date privind viața privată a angajaților în Germania

H&M, amendă de peste 35 milioane euro pentru că a colectat ilegal date privind viața privată a angajaților în Germania
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 1 oct 2020

Grupul suedez H&M, al doilea mare retailer de modă la nivel mondial, a fost amendat cu peste 35 milioane de euro în Germania, o investigație derulată de autoritățile germane din domeniul protecției datelor relevând că retailerul a colectat ilegal date privind viața personală a sute de angajați din centrul de servicii din Nürnberg.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Autoritatea pentru protecția datelor din Hamburg (HmbBfDI) a emis o amendă de 35,258 milioane de euro împotriva subsidiarei germane a H&M, a anunțat instituția într-un comunicat joi.

Primele informații cu privire la ancheta instituției germane au fost publicate la începutul anului de cotidianul Allgemeine Zeitung.

Retailerul Pepco atinge 300 de magazine în România CITEȘTE ȘI Retailerul Pepco atinge 300 de magazine în România

Potrivit comisarului german pentru protecția datelor din Hamburg, începând cel puțin cu anul 2014, o parte a salariaților din centrul din Nürnberg a fost ținta unei monitorizări privind viețile lor private.

“Înregistrări cu privire la angajați au fost stocate permanent pe o unitate de rețea. După absențe, cauzate de concedii de odihnă și medicale - chiar și absențe scurte – șefii echipelor supervizoare derulau așa-numite Discuții de Bun Venit Înapoi cu angajații lor. În urma acestor discuții, în multe cazuri erau înregistrate nu numai experiențele concrete din vacanță ale angajaților, ci și simptomele bolilor și diagnosticele. În plus, unii supraveghetori au dobândit o cunoaștere largă a vieții private a angajaților lor prin discuții private și publice, variind de la detalii destul de inofensive până la probleme familiale și credințe religioase. Parte din aceste cunoștințe au fost înregistrate, stocate digital și au fost parțial citite de până la 50 de alți manageri din întreaga companie”, se arată în comunicat.

H&M a anunțat că va analiza “cu atenție” decizia instituției germane.

Grupul suedez spune că a descoperit “o breșă de securitate” privind stocarea datelor cu caracter personal ale angajaților de la centrul din Nürnberg în octombrie anul trecut, breșă pe care a raportat-o imediat autorității pentru protecția datelor din Hamburg.

De cealaltă parte, instituția germană a transmis că a luat cunoștiință despre caz din presă, după ce datele colectate ilegal au devenit accesibile pentru întreg personalul companiei timp de câteva ore, din cauza unei erori de configurare.

“După ce Comisarul pentru Protecția Datelor și Libertatea Informației din Hamburg a fost informat despre colectarea datelor din relatările presei, a ordonat mai întâi „înghețarea” conținutului unității de rețea și apoi a cerut predarea acesteia. Compania s-a conformat și a prezentat o înregistrare de date de aproximativ 60 GB pentru evaluare. Interogatoriile a numeroși martori au confirmat practicile documentate după analizarea datelor”, arată instituția.

H&M a cerut scuze angajaților din centrul de la Nürnberg și a transmis că a luat o serie de măsuri pentru a se asigura că un astfel de incident nu va fi repetat. Printre măsurile luate se numără schimbări de management, precum și compensarea financiară a tuturor angajaților curenți de la centrul de servicii, precum și a persoanelor care au fost angajate la centru cel puțin o lună începând cu mai 2018, când au intrat în vigoare normele GDPR.

H&M, cu 179.000 de angajați la nivel global, a raportat vânzări de 233 miliarde de coroane suedeze (peste 22 miliarde euro) în 2019. Grupul suedez este al doilea mare retailer de modă din lume, după proprietarul Zara, grupul spaniol Inditex.

În România, H&M operează o rețea de 57 de magazine.

viewscnt
Afla mai multe despre
h&m
amenda
colectare date caracter personal
incalcare gdpr
centru servicii nurnberg
angajati germania
inregistrari ilegale