Investigație împotriva Ikea, taxe de aproape 1 miliard de euro evitate

Investigație împotriva Ikea, taxe de aproape 1 miliard de euro evitate
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 dec 2017

Comisia Europeană va lansa astăzi o investigație împotriva Ikea, extinzând o campanie lansată în urmă cu patru ani referitoare la practicile companiilor de optimizare fiscală, relatează Financial Times.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Comisarul european Margrethe Vestager va anunța o investigație oficială împoriva aranjamentelor fiscale din Olanda ale retailerului suedez de mobilă, care ar fi ajutat Ikea să evite plata unor taxe de aproape 1 miliard de euro, în perioada 2009-2014, potrivit estimărilor incluse într-un raport prezentat în februarie 2016 de Partidul Verzilor, în Parlamentul European, arată news.ro.

Ikea a creat două grupuri separate, în cadrul unei rețele de companii din Olanda, Luxemburg și Liechtenstein, prin intermediul cărora a transferat bani și profituri pentru a profita de facilități fiscale, se arată în raport.

Oficialii Comisiei vor efectua o investigație pentru a determina dacă acordul fiscal din Olanda încalcă reglementările europene, înainte de a estima ce economii fiscale a obținut compania prin această structură.

FOTO Decathlon a deschis în România primul centru logistic din sud-estul Europei, care va aproviziona trei țări. Centrul - construit de compania uneia dintre cele mai bogate familii belgiene CITEȘTE ȘI FOTO Decathlon a deschis în România primul centru logistic din sud-estul Europei, care va aproviziona trei țări. Centrul - construit de compania uneia dintre cele mai bogate familii belgiene

Începând din 2013, Comisia Europeană a analizat peste 1.000 de acorduri fiscale între statele membre și companiile multinaționale. În cele cinci investigații finalizate, oficialii CE au ordonat unor patru state membre să recupereze miliarde de euro de la aproape 40 de companii, între care Apple, Starbucks, Fiat și Amazon.

Vestager a spus în noiembrie că majoritatea acestor acorduri nu au acordat beneficii speciale, dar că câteva au oferit un tratament fiscal preferențial unor companii.

Informațile legate de Ikea sunt limitate pentru că aceasta nu este listată la bursă, ca majoritatea companiilor multinaționale, și este formată dintr-un număr mare de filiale, în numeroase jurisdicții.

Retailerul Ikea Group a plătit taxe de 825 de milioane de euro în anul fiscal încheiat în august, la un profit înainte de taxe de 3,31 milairde de euro.

VIDEO&FOTO Compania daneză JYSK, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă din Europa, a lansat în România un program propriu de împădurire a zeci de hectare de teren CITEȘTE ȘI VIDEO&FOTO Compania daneză JYSK, unul dintre cei mai mari retaileri de mobilă din Europa, a lansat în România un program propriu de împădurire a zeci de hectare de teren

Compania Inter Ikea, proprietarea brandului și a conceptului, a plătit 241 de milioane de euro impozit, la un profit înainte de taxe de  1,15 miliarde de euro.

În august 2016, Vestager a impus Irlandei să recupereze de la Apple taxe retroactive de 13 miliarde de euro, pentru anii 2003-2014, într-o decizie de referință care a tensionat relațiile transatlantice.

Comisarul danez a mai decis împotriva acordului fiscal al Starbucks din Olanda și a acordurilor guvernului din Luxemburg cu Fiat și Amazon. Belgia trebuie la rândul ei să recupereze taxe de circa 700 de milioane de euro de la aproximativ 35 de companii care au beneficiat de facilități fiscale generoase.

Toate țările și majoritatea companiilor au contestat deciziile Comisiei Europene.

UE mai investighează McDonald’s, Engie și un program fiscal oferit de guvernul britanic corporațiilor străin

viewscnt
Afla mai multe despre
ikea
ancheta