Japonezii de la Asahi pot cumpăra brandurile de bere Ursus, Timișoreana, Ciucaș, Stejar, Azuga, tranzacția a fost avizată de CE

Japonezii de la Asahi pot cumpăra brandurile de bere Ursus, Timișoreana, Ciucaș, Stejar, Azuga, tranzacția a fost avizată de CE
scris 2 mar 2017

Comisia Europeană (CE) a autorizat tranzacția de peste 7 miliarde de euro prin care berarul japonez Asahi preia activele SABMiller din Europa Centrală și de Est (ECE), inclusiv Ursus Breweries, producătorul unor mărci precum Ursus, Timișoreana și Ciucaș.

În decembrie anul trecut, japonezii de la Asahi au anunțat că vor plăti 7,3 miliarde de euro pentru cumpărarea portofoliului SABMiller din România, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia. Tranzacția ar urma să fie finalizată în a doua jumătate a anului.

Directorul general al AB InBev nu va primi bonusuri pentru 2016, după rezultate sub așteptări CITEȘTE ȘI Directorul general al AB InBev nu va primi bonusuri pentru 2016, după rezultate sub așteptări

“Comisia a concluzionat că achiziția nu va ridica probleme din perspectiva concurenței”, se arată într-un comunicat al CE.

SABMiller a înregistrat venituri consolidate la nivelul operațiunilor din ECE de 388 milioane dolari (368,6 milioane euro) în 2016 și un profit net de 48 milioane dolari (45,6 milioane euro), potrivit raportului financiar al AB InBev.

În România, SABMiller este prezentă prin intermediul Ursus Breweries, care deține trei fabrici de bere - în Brașov, Buzău și Timișoara și o linie de producție de capacitate mică în Cluj. Ursus Breweries ocupă primul loc pe piața românească a berii, urmată de Heineken România și Bergenbier, companie aflată în portofoliul Molson Coors. Berea Azuga este produsă în Germania.

Pe lângă activele din ECE, japonezii de la Asahi au mai cumpărat de la SABMiller mărcile Peroni, Grolsch și Meantime, pentru care au plătit 2,55 miliarde euro.  

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
asahi
sabmiller
ursus
preluare
comisia europeana
ce
tranzactie