KFC Germania, după filmarea de pe Turnul Chindiei: Nu ne-am imaginat niciodată că vom ofensa locuitorii din Târgoviște. Compania nu spune însă dacă va mai folosi sau nu clip-ul

KFC Germania, după filmarea de pe Turnul Chindiei: Nu ne-am imaginat niciodată că vom ofensa locuitorii din Târgoviște. Compania nu spune însă dacă va mai folosi sau nu clip-ul
Profit.ro
Profit.ro
scris 23 iun 2017

KFC Germania își cere scuze locuitorilor din Târgoviște, după ce un clip filmat de companie la Turnul Chindiei i-a nemulțumit pe localnici și oficialii orașului, susținând că nu și-a imaginat vreodată că îi va ofensa pe aceștia. Compania nu spune însă dacă va mai folosi sau nu clip-ul.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"Nu ne-am imaginat niciodată că vom aduce ofense locuitorilor din Târgoviște și dorim să le cerem scuze pentru că am făcut-o. În niciun moment nu ne-am dorit să denigrăm orașul Târgoviște sau România", se arată într-un comunicat al KFC.

Scandalul a plecat de la un clip publicitar în care apare un bărbat mic de statură, complet dezbrăcat, care sare din turn și aterizează într-o găleată, în mijlocul unei mulțimi de oameni.

"Am ales cu bună ștință Târgoviște ca locație pentru a filma reclama deoarece orașul se mândrește cu unul dintre cele mai frumoase turnuri din Europa. În plus, echipa de producție a filmat în trecut, de mai multe ori, în diverse locuri din România, pentru că este o țară apreciată de directorii artistici atât pentru locațiile sale fantastice de filmare, cât și pentru echipele locale de producție cu experiență în domeniu.Ideea spotului nostru a fost "nebunia", în linie cu motto-ul campaniei "Nu-mi vine să cred!". Am dorit să prezentăm o situație exagerată, absurdă, cum ar fi un bărbat gol sărind într-o găleată mică. Conceptul a fost să atragem atenția asupra prețului absurd de mic al ofertei noastre. Spotul are menirea de a fi la fel de provocator ca și prețul, doar pentru consumatorii germani, dar în niciun fel ofensator pentru orașul Târgoviște, locuitorii acestuia sau poporul român. Îi rugăm pe locuitorii din Târgoviște să ne accepte scuzele", se mai spune în comunicat.

FOTO Cererile miniștrilor de retragere a demisiei, trimise la Guvern cu greșeli gramaticale CITEȘTE ȘI FOTO Cererile miniștrilor de retragere a demisiei, trimise la Guvern cu greșeli gramaticale

După apariția reclamei, primarul municipiului Târgoviște, Daniel-Cristian Stan (PSD), a spuscă dă în judecată subsidiara germană a multinaționalei de fast-food compania a filmat în Turnul Chindiei.

viewscnt
Afla mai multe despre
kfc germania
targoviste
turnul chindiei