Marile companii din domeniul bunurilor de consum pariază pe India pentru a compensa încetinirea din China

Marile companii din domeniul bunurilor de consum pariază pe India pentru a compensa încetinirea din China
Profit.ro
Profit.ro
scris 9 aug 2024

India devine următorul mare pariu de creștere pentru PepsiCo, Unilever, Nestle și alți giganți din domeniul produselor ambalate, care caută să compenseze declinul cererii cauzat de redresarea inegală din China.

În condițiile în care PIB-ul Indiei înregistrează cel mai rapid ritm de creștere în rândul marilor economii emergente, companiile încearcă să-și vândă gama diversă de produse lansând noi arome și variante de dimensiuni pentru atragerea populației masive a țării și piața rurală neexploatată până acum, arată Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Critici după ce designerii italieni Dolce&Gabbana au lansat un parfum pentru câini CITEȘTE ȘI Critici după ce designerii italieni Dolce&Gabbana au lansat un parfum pentru câini
Evenimente
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania

„În timp ce în ultimele decenii companiile s-au concentrat pe vânzările pe piața chineză, următorul deceniu va fi despre vânzările în India. Trebuie mers acolo unde evoluțiile demografice și economice stimulează vânzările”, a apreciat Brian Jacobsen, economist șef la Annex Wealth Management.

Companiile din domeniul bunurilor de consum prezente în India, țara cea mai populată din lume, se așteaptă ca majorarea cheltuielilor guvernamentale, condițiile meteo favorabile și creșterea consumului privat să sprijine redresarea cheltuielilor consumatorilor în următoarele trimestre.

Aceste evoluții ar urma să majoreze cota de piață combinată a principalelor multinaționale – Coca-Cola, P&G, PepsiCo, Unilever și Reckitt – după declinul înregistrat în China.

Aceste companii au făcut investiții în India, de exemplu PepsiCo a lansat Kurkure Chaat Fills, Coca-Cola a făcut îmbunătățiri pentru a majora termenul de valabilitate al produselor, iar Nestle intenționează să introducă la finalul anului marca sa premium de cafea Nespresso.

Mondelez International a încheiat un parteneriat cu Lotus Biscoff pentru a-și vinde produsele, și intenționează să lanseze noile pachete de biscuiți Oreo luna aceasta. În ultimele luni Mondelez, Coca-Cola, Unilever și PepsiCo au raportat creșterea vânzărilor în India.

“Generația de Suflet” joacă turneul UEFA NATIONS LEAGUE la Prima TV CITEȘTE ȘI “Generația de Suflet” joacă turneul UEFA NATIONS LEAGUE la Prima TV

Nestle a raportat un declin al vânzărilor în China și a apreciat că evoluția economiei și încrederea consumatorilor „sunt clar mai slabe decât ne-am așteptat”.

„China a fost mereu considerată de investitori un stimulent al creșterii, dar vedem acum că situația s-a modificat”, susține Don Nesbitt, director în cadrul F/m Investments.

viewscnt
Afla mai multe despre
china
india
consum