Marile rețele comerciale: Prețurile alimentelor vor crește ca urmare a modificărilor la Legea supermarketurilor

Marile rețele comerciale: Prețurile alimentelor vor crește ca urmare a modificărilor la Legea supermarketurilor
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 iul 2016

Declarația de luni a ministrului Agriculturii, Achim Irimescu, cum că “eroziunea solului și creșterea populației pe plan global sunt două motive pentru care prețurile alimentelor vor crește pe termen lung, iar ieftinirea unor alimente din ultimul an este doar un fenomen de conjunctură”, reprezintă ”o ofensă la adresa consumatorilor, comercianților și producătorilor”, consideră membrii Asociației Marilor Rețele Comerciale din România (AMRCR).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Scăderea prețurilor la alimente în România ”nu este o situație cojuncturală, așa cum Ministrul Agriculturii încearcă să inducă din nou în eroare opinia publică, ci este rezultatul concret adus de un sistem concurențial extrem de competitiv în domeniul comerțului alimentar și a măsurilor curajoase de reducere a taxelor”, susțin marii retailer, într-un comunicat remis News.ro.

Amendamentele la Legea cu 51% alimente locale vor anihila această “conjunctură” favorabilă consumatorului român, vor readuce în piață „normalitatea prețurilor mari” și vor instaura haosul într-unul dintre cele mai performante sectoare economice ale României, fără niciun beneficiu real pentru producătorii locali, mai susțin membrii AMRCR.

”Ceea ce sperăm însă că este cu adevărat conjunctural este realitatea că Ministrul Agriculturii își poate contrazice fără probleme atât Guvernul din care face parte, cât și proprii angajați atunci când susține public o astfel de lege, care evident încalcă Constituția, legile concurenței și principiile comunitare,  parte a statului de drept în România”, potrivit sursei citate.

Centrul comercial ParkLake va fi deschis pe 1 septembrie CITEȘTE ȘI Centrul comercial ParkLake va fi deschis pe 1 septembrie

Marii comercianți mai afirmă că Guvernul a emis punct de vedere negativ față de modificarea Legii 321, iar experții Ministerului Agriculturii au admis într-o scrisoare trimisă recent la Bruxelles că nu pot susține o legislație care nu respectă libertatea comerțului, concurența loială și un cadru în care libertatea economică să se manifeste constituțional.

Mai mult, aceștia recunosc faptul că este necesar un studiu de impact asupra efectelor, la acest moment complet necunoscute, pe care această lege le-ar putea induce în agricultura și industria agro-alimentară românească.

Conform EUROSTAT, în 2015 România și Polonia au înregistrat cele mai mici prețuri la produsele alimentare din Uniunea Europeană (64% respectiv 63% din media prețurilor la nivel UE). Mai mult, în România au fost înregistrate cele mai mici prețuri la pâine, -53% din media UE.

viewscnt
Afla mai multe despre
supermarket
preturi alimente