Marks & Spencer reîncearcă să se extindă în afara Capitalei, după doi ani de când a închis magazinele din provincie

Marks & Spencer reîncearcă să se extindă în afara Capitalei, după doi ani de când a închis magazinele din provincie
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 sep 2019

Voici La Mode, deținătorul francizei Marks & Spencer pe piața din România, a deschis în Iulius Town primul magazin Marks & Spencer din Timișoara. Brandul britanic de îmbrăcăminte reîncearcă astfel să se extindă din nou în provincie, după peste doi ani de când a închis singurele magazine din afara Capitalei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Marks & Spencer este prezent pe piața din Romania din anul 2000, iar începând cu luna septembrie 2017 funcționează în sistem de franciza prin Voici La Mode Group, care a preluat trei magazine Marks & Spencer în: Băneasa Shopping City, Plaza România si Bucuresti Mall. Cu un an înainte, în 2016, din cauza dificultăților financiare compania anunța că se retrage din 10 țări, înclusiv din România, urmând să închidă peste 100 de magazine în întreaga lume, din care 6 în țara noastră (pe atunci avea 4 în București și câte unul în Iași și Constanța). În final, 3 magazine din București au fost preluate de Voici la Mode în franciză, iar alte trei, inclusiv singurele deținute în provincie, în Iasi și Constanța, au fost închise.

FOTO Jucării notificate ca periculoase și obiecte inscripționate cu nume de branduri renumite, găsite de Protecția Consumatorilor la firmele care vând suveniruri pe Valea Prahovei CITEȘTE ȘI FOTO Jucării notificate ca periculoase și obiecte inscripționate cu nume de branduri renumite, găsite de Protecția Consumatorilor la firmele care vând suveniruri pe Valea Prahovei

Voici La Mode intenționează să-și extindă în continuare rețeaua de magazine în locații premium, reconsolidând prezența brandului britanic pe piața din România.

Creat în 1884, Marks & Spencer este unul dintre liderii pieței de retail din UK, cu peste 1.400 de magazine din întreaga lume, în 50 de tari. Cele mai multe - 900 -  sunt în UK, peste 400 de sunt deschise la nivel internațional și 25 online.

Marks & Spencer a lucrat în parteneriat cu Voici La Mode Group din 1960. În prezent, deține și conduce 35 magazine în Cipru și Romania, incluzând magazine Marks & Spencer, CELIO, Wallis, Dorothy Perkins, Evans, Topshop, Topman dar și lanțul de cafenele – restaurante Café la Mode.

viewscnt
Afla mai multe despre
marks & spencer
iulius town