Miliardarul ceh Daniel Kretinsky, care a cumpărat Compari.ro și posturi de radio în România, a eșuat în a prelua retailerul Metro

Miliardarul ceh Daniel Kretinsky, care a cumpărat Compari.ro și posturi de radio în România, a eșuat în a prelua retailerul Metro
scris 9 aug 2019

Grupul de investiții deținut de miliardarul ceh Daniel Kretinsky, care a cumpărat anterior Compari.ro și posturi de radio în România, a eșuat în a prelua și lanțul german de retail Metro, admițând astăzi că oferta sa, de 5,8 miliarde euro, nu a avut succes.

Luna trecută, grupul Metro își sfătuise acționarii să nu accepte oferta miliardarului ceh, cu argumentul că este prea mică.

 

Kretinsky spune că nu va majora oferta de 16 euro pe acțiune, conform Reuters.

Romsilva: Fondul forestier național a crescut în ultimii 5 ani CITEȘTE ȘI Romsilva: Fondul forestier național a crescut în ultimii 5 ani

În luna iunie, după ce a achiziționat 11% din acțiunile companiei Metro, o entitate controlată de miliardarul ceh Daniel Kretinsky a lansat și ofertă publică de preluare pentru retailerul german aflat în dificultate.

Profit.ro a anunțat din toamnă că grupul de investiții deținut de miliardarul ceh Daniel Kretinsky, care a cumpărat Compari.ro și posturi de radio în România, se pregătește să devină principal acționar al Metro.

Daniel Kretinsky controlează 50% din grupul Czech Media Invest, care a preluat recent o parte din posturile de radio ale  Lagardère, inclusiv cele din România,  incluzând Europa FM, Virgin Radio și Vibe FM.

Metro Cash&Carry a fost primul retailer care a intrat în România după Revoluție, în 1996.

EP Global Commerce, vehiculul de investiții deținut în proporție de 53% de miliardarul ceh Daniel Kretinsky și de 47% de investitorul slovac Patrik Tkac (cofondatorul grupului de companii J&T), a anunțat anterior o ofertă de preluare a Metro AG, care evaluează retailerul german la 5,8 miliarde de euro.

Deja EP Global Commerce deține o participație de aproape 11% în Metro. Oferta depusă a fost de 16 euro pentru fiecare acțiune obișnuită și 13,80 pentru fiecare acțiune preferențială, reprezentând o primă de 34,5% față de august 2018, când Global Commerce a făcut investiția sa inițială.

Huawei a prezentat oficial sistemul de operare dezvoltat ca alternativă la Android CITEȘTE ȘI Huawei a prezentat oficial sistemul de operare dezvoltat ca alternativă la Android

Metro a precizat atunci că va studia oferta, dar și-a sfătuit acționarii să nu-și vândă deocamdată acțiunile.

Metro operează în 26 de țări, având 771 de magazine și 150.000 de angajați. Compania germană încearcă să vândă lanțul de magazine Real, care înregistrează pierderi, precum și subsidiara din China.

Anul trecut, principalul acționar al Metro, grupul german Haniel, a anunțat că a ajuns la un acord pentru a-și vinde o participație de 7,3% din capitalul Metro către vehiculul de investiții EP Investment, care dispune de o opțiune de a prelua și restul acțiunilor deținute de Haniel la Metro, la o dată ulterioară.

De asemenea, miliardarul ceh Daniel Kretinsky, care conduce și grupul energetic ceh EPH, s-a declarat convins că poate juca un rol pozitiv în dezvoltarea Metro. După ce a transformat EPH într-unul dintre cele mai mari grupuri energetice din Europa, Kretinsky a făcut și alte investiții în ultimii ani, cea mai recentă fiind preluarea unei părți din posturile de radio din Europa de Est aparținând grupului francez de media Lagardere.

Divizia Metro Cash & Carry s-a lansat oficial în România în luna octombrie 1996, când a deschis primul magazin din București. Astăzi, rețeaua numără 32 de magazine în 24 de orașe.

viewscnt

Informaţiile publicate de Profit.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea în lead a sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Afla mai multe despre
metro
germania
republica ceha
slovacia