Nou jucător - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene intră în România

Nou jucător - Unul dintre cele mai mari branduri premium elvețiene intră în România
Andreea Guţu
Andreea Guţu
scris 25 iul 2022

Grupul Calida, unul dintre cele mai mari branduri premium din Elveția, a intrat pe piața din România, relevă date analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Calida Holding este listată din 1987 pe SIX Swiss Exchange, a treia cea mai mare bursă de valori din Europa, în urma unei oferte publice inițiale (IPO).

Holdingul, fondat în 1941 de Max Kellenberger și Joachim Palmers, deține în portofoliu mărcile de lenjerie intimă premium Calida, Cosabella, Aubade și Erlich Textile și brandul de mobilier de exterior Lafuma Mobilier. Compania se ocupă atât cu producerea articolelor vestimentare și de mobilier, cât și cu distribuirea și comercializarea acestora.

CONFIRMARE FOTO Gigantul american Bath & Body Works, unul dintre cei mai mari comercianți cu amănuntul din lume, a intrat în România și se extinde CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Gigantul american Bath & Body Works, unul dintre cei mai mari comercianți cu amănuntul din lume, a intrat în România și se extinde

Brandurile Cosabella și Erlich Textile au fost achiziționate anul acesta, la scurt timp după ce Grupul Calida a vândut mărcile Millet și Lafuma Outdoor către Jean-Pierre Millet, investitor și nepotul fondatorilor Millet. El a preluat compania în parteneriat cu fondul de investiții Inspiring Sport Capital.

„Vânzarea Millet Mountain Group este un pas în plus către concentrarea Grupului Calida pe activitatea sa de bază, și anume a producției și comercializării de lenjerie intimă și mobilier. Acum vom căuta achiziții strategice pentru a ne crește în continuare poziția noastră puternică pe piață pe segmentul lenjeriei intime”, anunța Timo Schmidt-Eisenhart, CEO al Grupului Calida, la momentul finalizării tranzacției.

Grupul deține filiale în Ungaria, Germania, Franța, SUA, Tunisia, Țările de Jos și Marea Britanie.

EXCLUSIV FOTO Dan Șucu pregătește un mare magazin Mobexpert, de talia celui din Băneasa, în locul birourilor programate de Raul Ciurtin și familia Dobra pe fosta platformă Policolor, și se alătură concurenților IKEA și XXXLutz CITEȘTE ȘI EXCLUSIV FOTO Dan Șucu pregătește un mare magazin Mobexpert, de talia celui din Băneasa, în locul birourilor programate de Raul Ciurtin și familia Dobra pe fosta platformă Policolor, și se alătură concurenților IKEA și XXXLutz

Anul trecut, Calida Holding a înregistrat vânzări nete de 298,4 milioane de franci elvețieni (aproximativ 302,2 milioane de euro). Din totalul vânzărilor consemnate de grup în 2021, brandul Calida a contribuit cel mai mult, cu 152,7 milioane de franci elvețieni (aproape 154,6 milioane de euro). Brandul de mobilier, Lafuma Mobilier, a adus grupului vânzări de 58,8 milioane de franci elvețieni (circa 59,5 milioane de euro).

Din toate țările în care este prezent grupul, cele mai multe vânzări au fost realizate în Germania, Franța și Elveția.

Familia Kellenberger deține în prezent 33,5% din Calida Holding A.G., ca acționar majoritar. 

viewscnt
Afla mai multe despre
calida group
calida romania
cosabella
aubade
erlich textile
lafuma mobilier
lenjerie intima