O britanică susține că una dintre pozele de pe pachetele de țigări din UE îl arată pe tatăl său în comă

O britanică susține că una dintre pozele de pe pachetele de țigări din UE îl arată pe tatăl său în comă
Profit.ro
Profit.ro
scris 24 apr 2017

O femeie din Marea Britanie susține că fotografia cu un bărbat pe patul de spital, pe moarte, care apare pe pachetele de țigări din Uniunea Europeană este tatăl ei și că UE nu a primit permisiune din partea familiei pentru a folosi imaginea, relatează portalul de știri Metro. Poza este aceeași despre care trei români care trăiesc în Regatul Unit susțin că îl înfățișează pe tatăl lor și că ar fi fost făcută la Cluj-Napoca.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Comisia Europeană a respins acuzațiile că ar fi folosit imagini pe pachete de țigări fără permisiune din partea rudelor.

Jodi Chales, în vârstă de 42 de ani, susține că fotografia a fost făcută când tatăl său, David Ross, se afla în comă la Spitalul Universitar Basildon, din Essex, în 2014, scrie News.ro.

Potrivit ei, fiica ei în vârstă de 14 ani a făcut descoperirea șocantă pe pachetul unei prietene.

“Când am văzut acea fotografie am spus ‘O, Doamne!’. Am știut fără nicio îndoială că este tata. Am fost îngrozită”, a povestit ea.

Britanica spune că tatăl ei fuma, dar a murit de limfom, fără legătură cu țigările.

Comisia Europeană, care a selectat imaginile puse pe pachetele cu țigări, neagă că bărbatul este Ross, care a murit de cancer în 2015, la vârsta de 66 de ani.

„Ne pare rău pentru tulburările provocate acestei doamne, care crede că tatăl ei apare în acest avertisment pentru sănătate. Însă, după ce am verificat detaliile legate de tatăl său și identitatea persoanei prezentate, putem spune categoric că persoana din fotografie nu este David Ross. Vrem să profităm de această ocazie pentru a sublinia că toate persoanele care apar în baza de date cu avertismente vizuale au fost informate și și-au dat consimțământul. Orice asemănare cu alte persoane este o coincidență”, a subliniat un purtător de cuvânt al Executivului european.

Coaliția pentru Dezvoltarea României: Introducerea impozitului pe gospodării va determina o scădere drastică a încasării veniturilor bugetare CITEȘTE ȘI Coaliția pentru Dezvoltarea României: Introducerea impozitului pe gospodării va determina o scădere drastică a încasării veniturilor bugetare

El a explicat că CE nu poate oferi alte informații privind identitatea bărbatului, pentru a-i apăra drepturile.

Britanica nu este, însă, convinsă și a cerut Executivului UE să dovedească faptul că nu este vorba de tatăl ei.

Luna trecută, trei români din Marea Britanie au acuzat Comisia de la Bruxelles că imaginea este cu tatăl lor pe patul de spital. Ei susțin că poza a fost făcută la Cluj, în timp ce bărbatul era internat.

CE afirmă că peste 60 de persoane au cerut despăgubiri pentru aceeași imagine, susținând că este vorba de rude ale lor. 

viewscnt
Afla mai multe despre
tigari