Piața de carte a intrat în colaps, vânzările au căzut cu 70%. Asociația Editorilor se teme că multe edituri vor intra în faliment

Piața de carte a intrat în colaps, vânzările au căzut cu 70%. Asociația Editorilor se teme că multe edituri vor intra în faliment
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 15 apr 2020

Românii nu pun preț pe cărți în perioada de carantină, piața scăzând cu 70% în ultima lună, după ce librăriile au fost închise și doar 5-10% dintre cei care cumpărau din librării au migrat către online, spune pentru Profit.ro Mihai Mitrică, directorul executiv al Asociației Editorilor din România (AER). El arată că, în acest moment, doar câteva edituri mari mai scot pe piață titluri noi, celelalte suspendându-și deja activitatea sau urmând să și-o suspende.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară
Cele mai sigure semnături electronice în contextul creșterii importanței tranzacțiilor la distanță CITEȘTE ȘI Cele mai sigure semnături electronice în contextul creșterii importanței tranzacțiilor la distanță

Dacă în urmă cu câteva luni un sfert dintre cumpărătorii de carte efectuau achizițiile online, acum aceștia au rămas cam singurii care mai țin această piață în viață. După ce librăriile au fost închise, piața de carte s-a prăbușit cu 70% și, practic, mai puțin de 10% dintre cei care cumpărau, în mod tradițional, din librării au migrat către online.

Metode eficiente de purificare a aerului – lampa catalitică, asul din mânecă care distruge moleculele poluante, nu le acoperă CITEȘTE ȘI Metode eficiente de purificare a aerului – lampa catalitică, asul din mânecă care distruge moleculele poluante, nu le acoperă

Pe de altă parte, piața este blocată, pentru că în luna martie editurile încasau de la librării banii pentru cărțile vândute în noiembrie și decembrie, luni de vârf în acest domeniu. După ce au fost închise, librăriile au rămas fără rulaj și au suspendat plățile către edituri, care, la rândul lor, se bazau pe acestea pentru a plăti tipografiile, autorii, ilustratorii, traducătorii etc. "Sau i-au plătit parțial, inclusiv din fonduri proprii. E un ecosistem foarte sensibil care determină dezechilibre foarte mari în momentul în care undeva apare o sincopă", explică Mitrică.

Cum e să lucrezi pentru companii din Silicon Valley – experiența personală a unui inginer software de la Gemini Solutions CITEȘTE ȘI Cum e să lucrezi pentru companii din Silicon Valley – experiența personală a unui inginer software de la Gemini Solutions

Online-ul, spune el, este un canal bun de vânzare, dar nu poate să susțină pierderea canalului tradițional - librăriile, iar o piață care era și așa la limita supraviețuirii nu poate rezista pe termen scurt cu doar o treime din vânzări.

Salonul Internațional de Carte Bookfest 2020 a fost anulat CITEȘTE ȘI Salonul Internațional de Carte Bookfest 2020 a fost anulat

Potrivit directorului AER, revenirea după criza din 2009 a durat peste un deceniu pentru piața de carte și abia în 2019 au fost înregistrate cifre de afaceri similare cu cele dinainte de criză. "Dar această criză e total diferită. Ea s-a instalat brusc și aproape nimeni nu a avut timp de ajustare din mers, nici a personalului, nici a cheltuielilor.  Revenirea din această criză se anunță aproape imposibilă pentru editurile mici, tocmai cele care dădeau sarea și piperul pieței de carte", crede Mitrică.

El estimează că unele edituri vor dispărea după criză, exact cum și după criza precedentă au dispărut ori "s-au subțiat" anumite edituri, care erau foarte mari înainte.

"Sunt doar câteva edituri mari care mai mișcă în perioada asta. Celelalte ori au închis, ori se pregătesc să o facă. Cam la fel e situația și în cazurilor titlurilor noi: cele mai multe au fost suspendate sau vor fi cât de curând. Mai ales că nici Bookfest, care era programat în perioada 27 - 31 mai, nu se mai face, deci nu mai există o presiune din piață să vii cu titluri noi până la o dată anume", mai spune directorul AER.

viewscnt
Afla mai multe despre
piata carte
romania
criza