Producătorul de ambalaje din hârtie Exonia și-a dublat cifra de afaceri, în timp ce profitul a crescut de peste patru ori. Fondator: Vânzările online au explodat, iar livrările au necesat un număr mare de sacoșe

Producătorul de ambalaje din hârtie Exonia și-a dublat cifra de afaceri, în timp ce profitul a crescut de peste patru ori. Fondator: Vânzările online au explodat, iar livrările au necesat un număr mare de sacoșe
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 iul 2022

Producătorul ieșean de ambalaje din hârtie Exonia anunță o creștere a cifrei de afaceri de peste două ori și a profitului de peste patru ori, fondatorul companiei precizând că rezultatele vin pe fondul exploziei vânzărilor online, dar și al investițiilor mari din cadrul firmei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit fondatorului grupului de firme EXONIA Iași, Tiberiu Stoian, crizele aduc și oportunități, el afirmând că, în plină pandemie, fabrica de sacoșe biodegradabile Exonia a avut în anul 2021 o cifră de afaceri de 24 milioane de lei, față de 11 milioane de lei în anul anterior. Totodată, profitul EBIDTA al fabricii a depășit cinci milioane de lei în 2021, o creștere de peste patru ori față de anul 2020, scrie News.ro.

EXCLUSIV Proprietarii FAN Courier, liderii business-ului local de curierat, intră pe piața de retail. Pregătesc prima lor galerie comercială, cu Mega Image și spălătorie auto CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Proprietarii FAN Courier, liderii business-ului local de curierat, intră pe piața de retail. Pregătesc prima lor galerie comercială, cu Mega Image și spălătorie auto

"Pe fondul exploziei vânzărilor online, piața națională de livrări la domiciliu a depășit pragul de un miliard de euro, comparativ cu 2019 când era estimată la doar 150 de milioane de euro. Livrările au necesitat un număr mare de sacoșe. Propunerea noastră de utilizare a sacoșelor din hârtie a fost primită cu entuziasm în piață, atât în România, cât și pe piețele din Europa și SUA. Iar rezultatele se văd", a transmis marți, într-un comunicat de presă, fondatorul grupului EXONIA, Tiberiu Stoian.

Totodată, Stoian a recunoscut că au existat "destule emoții" la începutul anului 2020, când a început pandemia, și că au fost luate în companie măsuri drastice de reducere a costurilor, dar în același timp au fost introduse noi soluții de digitalizare.

"La atingerea obiectivelor pe anul trecut a contribuit în special creșterea productivității prin optimizarea proceselor tehnologice și a fluxurilor de producție ale fabricii. Mai important decât cifrele este că în această perioadă au fost atrași noi profesioniști în companie și am accelerat procesele prin investiții și inovații, care au adus produselor un plus de estetică și funcționalitate", a explicat Tiberiu Stoian.

În următorii doi ani, EXONIA își propune investiții de aproximativ 10 milioane de euro, ținta companiei fiind triplarea capacității de producție, dar și a cifrei de afaceri.

"Antreprenorii români sunt greu încercați în această perioadă și caută în permanență soluții la provocările generate de trecerea de la criza pandemică la cea a costurilor majorate de efectele colaterale ale războiului din proximitatea României. Sperăm în același timp că din ce în ce mai mulți consumatori vor rezona la îndemnul EXONIA de a reduce consumul de ambalaje și de a contribui la colectarea selectivă a acestora în vederea reciclării", a mai afirmat fondatorul grupului EXONIA din Iași, Tiberiu Stoian.

Grupul EXONIA, fondat în anii 2000 de omul de afaceri Tiberiu Stoian, este format din trei entități, respectiv EXONIA Holding, producător de ambalaje din hârtie, EXONIA Production, producător ambalaje plastice și Artis Design, integrator de soluții de digitalizare industrială.

viewscnt
Afla mai multe despre
exonia
ambalaje