Rata anuală a inflației a crescut

Rata anuală a inflației a crescut
Profit.ro
Profit.ro
scris 12 aug 2019

Rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum în ultimul an, a crescut în iulie până la 4,12%, după ce scăzuse în iunie la 3,84%, în condițiile în care combustibilii s-au scumpit cu 4,79% de la începutul anului, potrivit datelor publicate, luni, de Institutul Național de Statistică (INS).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

În iunie, rata anuală a inflației a coborât până la 3,84%, după ce scăzuse în mai la 4,10%, iar în aprilie urcase la 4,11%, scrie News.ro.

În iulie, față de aceeași lună a anului trecut, mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,15%, prețurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 3,44%, iar prețurile serviciilor au crescut cu 4,11%.

Filmul \ CITEȘTE ȘI Filmul "Fast & Furious Presents: Hobbs & Shaw" s-a menținut pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend

Față de decembrie, printre cele mai mari creșteri de prețuri s-au înregistrat, în iulie, la cartofi (21,71%), citrice (20,01%), fructe proaspete (12,13%) și tutun și țigări (6,18%).

În iulie, prețul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte prețuri, a crescut, față de decembrie, cu 4,79%.

La începutul lunii august, Banca Națională a României (BNR) a menținut la 4,2% prognoza de inflație pentru finalul acestui an și a crescut, de la 3,3% la 3,4%, prognoza pentru decembrie 2020, în contextul în care inflația de bază a accelerat.

viewscnt
Afla mai multe despre
ins
inflatie