Reacția Mega Image după ce a primit o amendă record în România

Reacția Mega Image după ce a primit o amendă record în România
Profit.ro
Profit.ro
scris 28 iul 2022

Lanțul de supermarketuri și magazine de proximitate Mega Image, parte din grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize,  își manifestă surprinderea după ce a fost amendat de către Consiliul Concurenței cu amendă în valoare de 10,08 milioane lei (aproximativ 2 milioane euro), cu argumentul că ar fi furnizat informații inexacte privind prețurile unor produse de bază, precum uleiul de floarea-soarelui, și anunță că se va adresa instanței.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

"Mega Image își manifestă surprinderea cu privire la decizia adoptată de către Consiliul Concurenței, care a dispus sancționarea societății noastre, într-o manieră fără precedent, cu  aproximativ 2 milioane de euro, pentru o presupusă faptă de comunicare către autoritate a unor informații inexacte privind prețurile unor produse de bază.

FOTO Opus Land extinde Cosmopolis Plaza. Va fi cel mai extins retail park din nordul Bucureștiului CITEȘTE ȘI FOTO Opus Land extinde Cosmopolis Plaza. Va fi cel mai extins retail park din nordul Bucureștiului

Vorbim aici despre o solicitare de informații extrem de voluminoase, la care Mega Image a răspuns prompt și care a presupus centralizarea unui volum considerabil de date, într-un termen foarte scurt. Au fost extrase, centralizate și transmise către autoritate prețuri de achiziție și de vânzare pentru sute de linii de produse, în mai puțin de două săptămâni. Dintre toate produsele, o mică parte nu se mai livrau la depozitele Mega Image în perioada de referință (fiind inactive), însă puteau fi găsite în continuare de catre consumatori în rețeaua noastră de magazine, în limita stocurilor rămase.

Din dorința unei comunicări cât mai transparente cu autoritatea, precum și pentru a nu omite prețuri ale produselor care se mai puteau regăsi fizic în magazine (chiar și în cantități reduse), am comunicat Consiliului Concurenței atât prețuri pentru produse active, cât și pentru produse inactive, oferind autorității chiar mai multe date decât cele solicitate, revenind ulterior cu toate clarificările necesare în acest sens. Apreciem că această acțiune nu poate fi considerată o faptă de comunicare a unor informații inexacte, mai ales în contextul explicațiilor ample oferite autorității.

Uber vrea să livreze alimente de la hipermarketuri și băuturi CITEȘTE ȘI Uber vrea să livreze alimente de la hipermarketuri și băuturi

Constatăm totodată că modalitatea de comunicare a acestei amenzi a Consiliului Concurenței către publicul larg riscă să creeze impresia greșită că societatea noastră ar fi indus în eroare consumatorii.

Facem precizarea că, potrivit deciziei de sancționare care ne-a fost comunicată astăzi, sancțiunea aplicată se referă la furnizarea de informații exclusiv către Consiliul Concurenței și care nu au ajuns în niciun fel la public, fiind destinate strict unei analize interne a autorității. Mai mult, până la acest moment, examinarea nu a condus la nicio concluzie formală, astfel încât să se poată afirma că datele furnizate au produs orice fel de dezinformare la nivelul autorității, cu atât mai puțin al consumatorilor.

De altfel, dacă sancțiunea s-ar fi aplicat pentru încărcarea de informații incorecte în platforma Monitorul Prețurilor, destinată consumatorilor, la care face referire comunicatul de presă al Consiliului Concurenței, atunci amenda aplicabilă nu ar fi putut depăși suma de 50.000 lei, conform Legii concurenței.

CONFIRMARE FOTO Gigantul american Bath & Body Works, unul dintre cei mai mari comercianți cu amănuntul din lume, a intrat în România și se extinde CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Gigantul american Bath & Body Works, unul dintre cei mai mari comercianți cu amănuntul din lume, a intrat în România și se extinde

Menționăm că societatea noastră a răspuns întotdeauna cu promptitudine și în mod eficient la o multitudine de solicitări de informații ale Consiliului Concurenței de-a lungul anilor și a contribuit voluntar la lansarea platformei Monitorul Prețurilor încă din anul 2019,  aflându-se mereu într-o relație de bună colaborare cu autoritatea.

Este inexplicabilă amenda record aplicată companiei noastre – care depășește cu mult valoarea cumulată a tuturor amenzilor aplicate vreodată în istoria Consiliului Concurenței pentru fapte similare. De altfel, din verificările noastre, amenzile anterioare aplicate de autoritate pentru furnizarea de informații incorecte au vizat doar situații de refuzuri sau omisiuni repetate de transmitere de informații, cu scopul de a le ascunde sau de a le sustrage de la aplicarea legii – ceea ce nu este în niciun caz situația Mega Image, care nu ar fi putut beneficia în niciun fel de furnizarea unor astfel de date.

Evident, față de o astfel de decizie care deviază de la practica cunoscută și constantă a autorității de concurență, Mega Image se vede nevoită să își exercite dreptul la apărare în fața instanțelor de judecată.

Asigurăm clienții noștri că Mega Image acționează întotdeauna cu bună credință și cu respect față de consumatori și acordă o atenție deosebită aplicării normelor legale", este mesajul companiei. 

Autoritatea de concurență a transmis anterior că a solicitat marilor retaileri, în cadrul unei cercetări de piață, o serie de informații referitoare la prețul mediu săptămânal de achiziție și de vânzare la raft pentru anumite produse de bază și a constatat că ar fi existat anumite neconcordanțe în răspunsul transmis de Mega Image.

Tranzacție surpriză - Noriel, una dintre cele mai mari companii de distribuție de jocuri și jucării din România, numărul 2 pe piață, a fost vândută către Sunman, liderul pieței de retail, distribuție și producție de jucării din Turcia CITEȘTE ȘI Tranzacție surpriză - Noriel, una dintre cele mai mari companii de distribuție de jocuri și jucării din România, numărul 2 pe piață, a fost vândută către Sunman, liderul pieței de retail, distribuție și producție de jucării din Turcia

Spre exemplu, în cazul prețului mediu lunar al uleiului de floarea-soarelui de 1 litru, din prima parte a acestui an, rezulta că Mega Image practica cel mai mic preț la raft dintre retailerii analizați, de 3,69 de lei/litru, preț afișat și în aplicația Monitorul Prețurilor. Produsul nu se regăsea, însă, în magazine la prețul indicat, conform sursei citate.

„Prin transmiterea de informații greșite, Mega Image a indus în eroare autoritatea de concurență, dar și consumatorii care folosesc Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare pentru a afla unde pot găsi prețurile cele mai mici pentru produsele dorite. Am sancționat compania pentru nerespectarea procedurilor impuse de lege și, de asemenea, vom fi atenți ca românii care utilizează platforma online să aibă acces, în continuare, la prețurile corecte transmise de companii”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare este o aplicație online, lansată de Consiliul Concurenței, care permite consumatorilor să afle prețurile practicate de către principalii comercianți cu amănuntul de produse alimentare. Datele din Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare sunt încărcate de lanțurile de magazine care participă la proiect: Carrefour, Kaufland, Penny, Selgros, Mega Image, Lidl, Cora și Auchan.

Decizia de sancționare va fi publicată pe site-ul autorității naționale de concurență, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial.

viewscnt
Afla mai multe despre
mega image
consiliul concurenței