Retailul din România, estimat la 45 mld. euro, ocupă locul 24 într-un top al piețelor în curs de dezvoltare

Ana Maria Petcana
Ana Maria Petcana
scris 13 iun 2016

România se află pe locul 24 într-un top al statelor cu piețe de retail în curs de dezvoltare realizat de A.T. Kearney și care cuprinde 30 de țări, majoritatea comercianților (FMCG, fashion, IT&C și bricolaj) având planuri de extindere. Piața totală de retail din România este estimată la 45 miliarde euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”România se clasează în acest an pe locul 24, dezvoltarea ei fiind favorizată de creșterea constantă a PIB. (…) În ciuda faptului că populația e încă predominat rurală, comerțul modern cunoaște o dezvoltare rapidă (…) Extinderea centrelor comerciale continuă, fiind încurajată de redresarea economică și de creșterea consumului.”, arată A.T. Kearney.

Țara nostră se situează în clasament după Rusia și Zambia și înaintea Paraguayului și Tunisiei. Primele locuri în top sunt ocupate de China, India și Malaezia.

TOP Retailul modern din România s-a apropiat de pragul de afaceri de 10 mld euro în 2015, an în care și-a dublat profitul CITEȘTE ȘI TOP Retailul modern din România s-a apropiat de pragul de afaceri de 10 mld euro în 2015, an în care și-a dublat profitul

Pe segmentul de retail FMCG, A.T. Kearney notează că marii retaileri au o politică de extindere agresivă, prin formate mai mici.

”Carrefour, unul dintre liderii de piață a achiziționat Billa, iar Mega Image, care e lider în București pe piața de supermarket-uri, s-a concentrat pe deschiderea de magazine-concept pentru a-și întări poziția pe sectorul de consumatori premium”, se arată în raportul A.T. Kearney.

Dezvoltările de centre comerciale au continuat anul trecut cu 150.000 metri pătrați de magazine, iar în acest an este planificată deschiderea altor cinci centre comerciale. Printre brandurile care au deschis recent primele magazine în România se numără: Forever 21, Lanidor, Tezenis, Michael Kors, Kiehls și Chanel.

Și pe segmentul comerțului IT&C, vânzările au crescut, iar jucători precum Altex și Flanco se extind puternic.

Magazinele de bricolaj sunt pe un trend de consolidare, pe o piață încă aglomerată, cu aproximativ 10 jucători.

Pe partea de restaurante, McDonald's a vândut cele 67 de restaurante din România companiei malteze Premier Capital, care le va opera în franciză. Piața românească a fost considerată prea mică pentru grupul american pentru a-și menține prezența directă.

Raportul GRDI clasează primele 30 țări în curs de dezvoltare, prin prisma investițiilor în retail la nivel global (vezi tabelul de mai jos). Indexul analizează 25 de variabile macroeconomice și specifice pentru retail, pentru a ajuta comercianții să elaboreze strategii globale de succes în a identifica oportunitățile de investiții pe piețele în curs de dezvoltare. 

Potrivit A.T. Kearney, în ultimii 15 ani, piețele în dezvoltare au cunoscut  creșteri atât la nivel de populație, cu 21%, la 6,2 miliarde, cât și în ceea ce privește vânzările în domeniul retail, care au crescut cu 350%, reprezentând acum mai mult de jumătate din totalul global al vânzărilor retail.
 

Retailul din România, estimat la 45 mld. euro, ocupă locul 24 într-un top al piețelor în curs de dezvoltare

viewscnt
Afla mai multe despre
a.t. kearney
retail
piețe
clasament
dezvoltare