Strip mallurile și extinderile prin noi concepte vor fi motoarele creșterii pieței de retail în 2017

Strip mallurile și extinderile prin noi concepte vor fi motoarele creșterii pieței de retail în 2017
Profit.ro
Profit.ro
scris 5 apr 2017

Piața spațiilor comerciale va continua să crească în acest an, circa 180.000 metri pătrați de spații de retail urmând să fie livrați în România. Cea mai mare parte a acestui stoc o reprezintă proiectele de tip strip mall, care vor fi livrate în orașele secundare și terțiare, un astfel de exemplu fiind Prima Shops Oradea, ce va fi inaugurat pe 6 aprilie.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

„În următorii cinci ani, ne așteptăm ca numărul strip mallurilor livrate anual să depășească numărul centrelor comerciale de tip mall. Spre exemplu, anul acesta vor fi livrate cel puțin șase strip malluri în orașe precum Bistrița Năsăud, Dorohoi, Mioveni, Oradea, Pașcani și Târgoviște. Primul proiect de acest fel care își va deschide porțile, pe 6 aprilie, este Prima Shops Oradea”, a declarat Daniela Popescu, Associate Director în cadrul departamentului de retail al Colliers International.

În prima fază a acestui strip mall vor fi prezenți chiriași precum CCC, Takko, Pepco, Deichmann, Noriel, Flanco și Intersport, iar până la finalul anului, când va fi inaugurată și a doua fază, se vor alătura o serie de alte concepte de fashion și nu numai. În total, cele două faze ale Prima Shops Oradea vor cumula o suprafață de 10.000 metri pătrați.

La nivel național, stocul de spații de retail va crește cu aproximativ 180.000 mp anul acesta, potrivit celui mai recent raport local al Colliers International. Analiștii cred însă că acest stoc va fi relativ ușor absorbit, având în vedere creșterea consumului privat (vânzări cu amănuntul) din ultimul an. 

FOTO Vasile Pușcaș va începe vânzarea/închirierea apartamentelor, birourilor și magazinelor din complexul Platinia Cluj-Napoca, de pe terenul fostei fabrici de bere Ursus, demolată de SABMiller CITEȘTE ȘI FOTO Vasile Pușcaș va începe vânzarea/închirierea apartamentelor, birourilor și magazinelor din complexul Platinia Cluj-Napoca, de pe terenul fostei fabrici de bere Ursus, demolată de SABMiller

La nivel european, așteptările indică o creștere a consumului privat de 2,2% pentru anul 2017, ceea ce înseamnă vești bune pentru retaileri, arată raportul global EMEA Retail Market Snapshot. Anul trecut, puterea de cumpărare a crescut ca urmare a măririi salariilor și a nivelului de ocupare a forței de muncă, ceea ce a dus la sporirea vânzărilor în zona de retail față de 2015 în Uniunea Eropeană și zona euro, cu 2,8%, respectiv 1,8%. Cele mai mari creșteri au fost înregistrate în Luxemburg (14%) și România (13,3%), acestea fiind urmate de Lituania (6,7%), Polonia (6,4%) și Marea Britanie (5,5%).

„Creșterea consumului privat (vânzarea cu amănuntul) are un dublu efect și pentru piața spațiilor comerciale din România. Pe de o parte, vânzările înregistrate de majoritatea jucătorilor au crescut cu 20-30% în ultimul an, iar pe de altă parte, funcționează ca un catalizator pentru piață. Astfel, retailerii deja prezenți vor să se extindă în continuare și dezvoltă noi concepte pentru a deveni cât mai flexibili și a acoperi atât orașe și centre comerciale mari, cât și orașe și scheme comerciale de dimensiuni mai mici”, explică Daniela Popescu.

În plus, rezultatele pozitive din ultimul an au atras atenția retailerilor din regiune și vedem din ce în ce mai multe nume interesate să se dezvolte în România. „Deși piața locală beneficiază de o ofertă semnificativă atunci când vine vorba de branduri, nevoia de diversificare este tot mai mare și ne așteptăm ca acest trend să continue pe măsură ce crește ponderea comerțului online în consumul total”, a încheiat Daniela Popescu.

Piața românească va primi încă 5 mall-uri, alte 5 vor fi extinse. Harta țării colorată de mall-uri CITEȘTE ȘI Piața românească va primi încă 5 mall-uri, alte 5 vor fi extinse. Harta țării colorată de mall-uri

În ultimii ani, impactul tehnologic a început să se resimtă din ce în ce mai mult și în sectorul de retail. Conform raportului global EMEA Retail Market Snapshot, consumatorii se reorientează către plăți și cumpărături online prin intermediul dispozitivelor mobile. În aceste condiții, retailerii trebuie să își adapteze oferta pentru a răspunde nevoilor consumatorilor și pentru a accelera vânzările.

Colliers International este o companie americană de consultanță imobiliară care se ocupă de analiza mai multor sectoarele ale pieței imobiliare: industrial, retail și spații de birouri.

viewscnt
Afla mai multe despre
mall
spatii comerciale
strip mall
colliers international