STUDIU 6% dintre dintre clienți sunt dezamăgiți de lipsa de cunoștințe a angajaților din magazinele operatorilor de telefonie mobilă

STUDIU 6% dintre dintre clienți sunt dezamăgiți de lipsa de cunoștințe a angajaților din magazinele operatorilor de telefonie mobilă
Profit.ro
Profit.ro
scris 26 sep 2017

Lipsa de cunoștințe a angajaților din magazinele operatorilor de telefonie mobilă reprezintă o problemă pentru 6% dintre clienți, iar 9% sunt nemulțumiți de lipsa de politețe a personalului, potrivit unui studiu efectuat de compania de cercetare 4Service Group în vara acestui an și publicat marți.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Totodată, aproape 75% dintre respondenți au o părere bună și foarte bună despre modul în care au fost tratați de angajați, în condițiile în care 40% dintre clienții de telefonie mobilă iau contact în mod regulat cu magazinele operatorilor, potrivit studiului. În ceea ce privește competența angajaților, 50% dintre români pun această calitate pe primul loc în topul experiențelor din magazinele operatorilor, scrie News.ro.

”Vestea bună pentru operatori este că aproape un sfert dintre clienții care le-au călcat în magazine au o părere excelentă despre cunoștințele angajaților în materie de telefoane mobile, tablete, abonamente sau servicii de telecomunicații. Doar 6% dintre cei ce au răspuns la studiul efectuat de 4Service s-au declarat dezamăgiți de lipsa de cunoștințe a angajaților”, se arată în comunicat.

Tranzacție: Grupul chinez WH cumpără, prin Smithfield, producătorii români de mezeluri Elit și Vericom, cu același proprietar, într-o extindere puternică în Europa CITEȘTE ȘI Tranzacție: Grupul chinez WH cumpără, prin Smithfield, producătorii români de mezeluri Elit și Vericom, cu același proprietar, într-o extindere puternică în Europa

Totodată, unul din doi români are încredere în sfaturile date de consultanții din magazine, iar jumătate a apreciat ajutorul dat în magazin pentru alegerea unui serviciu sau telefon mobil, în timp ce aproape un sfert dintre respondenți a catalogat acest aspect drept excelent.

”În plus, clienții operatorilor de telefonie mobilă apreciază și entuziasmul cu care angajații magazinelor le-au captat interesul. Doar unul din 10 clienți a avut de-a face cu un consultant apatic, în vreme ce 74% spun că entuziasmul este ridicat sau chiar excelent”, se arată în studiu.

Referitor la rapiditatea cu care le sunt rezolvate problemele în service, doar 46% dintre clienți au catalogat-o drept acceptabilă, iar un client din 20 a declarat că este nevoit să aștepte foarte mult. Clienții au atras însă atenția că viteza scăzută de reacție nu este cauzată neapărat de lipsa de competențe a angajaților, ci mai degrabă de numărul redus al acestora, potrivit studiului. Totodată, mai mult de jumătate din clienți au plecat din magazin fără să li se prezinte oferte sau produse mai bune, accesorii sau alte servicii.

”Chiar și așa, 29% dintre români sunt convinși de materialele promoționale pe care le citesc în magazin în timp ce își așteaptă rândul. Aproape 23% dintre ei au remarcat atitudinea consultantului, în vreme ce doar 18% au apreciat gama variată de telefoane mobile”, se arată în comunicat.

La capitolul îmbunătățiri pe care le pot aduce operatorii de telefonie mobilă în magazine, românii preferă să fie serviți de angajați mai mulți și mai politicoși, doar 7% dintre ei punând preț pe varietatea telefoanelor mobile sau tabletelor expuse la vânzare, sau pe costurile acestora.

Studiul a fost efectuat de compania de market research 4Service Group în perioada iunie-august 2017, prin metoda interviurilor telefonice, pe un eșantion de 354 de respondenți din mediul urban.

Principalii jucători pe piața de telefonie mobilă din România sunt Orange, Vodafone, Telekom și Digi Mobil.

viewscnt
Afla mai multe despre
telefonie mobila
4service group
studiu
clienti