Suedezii de la IKEA își majorează vânzările la un nivel record. Eforturi pentru a domoli “furtuna perfectă”

Suedezii de la IKEA își majorează vânzările la un nivel record. Eforturi pentru a domoli “furtuna perfectă”
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 19 oct 2021

Grupul suedez IKEA, cel mai mare retailer de mobilă din lume, a obținut vânzări record în anul fiscal încheiat pe 31 august, în pofida întreruperilor din lanțul de aprovizionare, care sunt așteptate să continue și în 2022.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Francizorul Inter IKEA a raportat vânzări de 41,9 miliarde de euro în anul fiscal 2021 (perioada septembrie 2020-august 2021), în creștere cu 6% față de anul fiscal anterior și cu 1% mai mari comparativ cu anul fiscal 2019, înaintea izbucnirii pandemiei.

Principalul francizat Ingka Group, care deține cea mai mare parte a celor peste 440 de magazine IKEA și majoritatea operațiunilor de comerț electronic, a anunțat vânzări anuale de 37,4 miliarde de euro, în urcare cu 6,3% de la 35,2 miliarde de euro în anul fiscal 2020.

JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase CITEȘTE ȘI JD Agro Cocora continuǎ seria de proiecte de expansiune ambițioase

Compania a deschis 26 de noi locații (magazine și studiouri de planificare) în intervalul analizat, inclusiv primul magazin IKEA din Slovenia.

Pe fondul crizei din lanțul global de aprovizionare, retailerul suedez a majorat numărul navelor închiriate și al containerelor cumpărate și redirecționează mărfurile între depozite, pe măsură ce depune eforturi pentru a domoli “furtuna perfectă” a întreruperilor de aprovizionare, potrivit directorilor grupului, citați de Reuters.

IKEA a redus, de asemenea, numărul de versiuni pentru unele produse, în condițiile în care se confruntă cu lipsa materiilor prime.

Jon Abrahamsson, director executiv la Inter IKEA, a declarat pentru Reuters că se așteaptă ca întreruperile din lanțul de aprovizionare să continue și în 2022, cea mai mare provocare fiind în prezent scoaterea bunurilor din China, unde sunt fabricate aproximativ un sfert din produsele IKEA.

IKEA deține două magazine în România, ambele situate în București.

În primăvară, grupul suedez a început construcția celui de-al treilea magazin din țară, situat în Dumbrăvița, în apropiere de Timișoara.

viewscnt
Afla mai multe despre
ikea
vanzari ikea
criza lant aprovizionare
pandemie
ikea romania