Vânzările Carrefour au crescut cu 3% în 2016, la 85,7 miliarde de euro

Vânzările Carrefour au crescut cu 3% în 2016, la 85,7 miliarde de euro
Profit.ro
Profit.ro
scris 19 ian 2017

Vânzările Carrefour au crescut cu 3% în 2016, la 85,7 miliarde de euro, în termeni comparabili, cu o evoluție pozitivă atât în Europa cât și în restul lumii, excepție făcând piața asiatică, inclusiv cea chineză, a anunțat joi retailerul francez.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

La nivel internațional, vânzările grupului în termeni comparabili au avansat cu 4,9%, la 45,6 miliarde de euro, în timp ce pe piața franceză au urcat cu 0,3%, la 40,12 miliarde de euro, scrie News.ro.

În alte state europene, categorie care exclude Franța și în care este inclusă și România, vânzările în termeni comparabili au crescut cu 2%, la 22,4 miliarde de euro, iar în America Latină cu 13,5%, la 16,25 miliarde de euro. În regiunea Asia vânzările s-au contractat cu 5%, la 6,8 miliarde de euro.

Carrefour precizează că vânzările au crescut în toate țările europene unde este prezent grupul, inclusiv în România și Polonia unde avansul a fost solid.

British American Tobacco, liderul pieței românești de profil cu brandul Kent, va cumpăra Reynolds American pentru 49,4 miliarde dolari, devenind cel mai mare producător listat la bursă CITEȘTE ȘI British American Tobacco, liderul pieței românești de profil cu brandul Kent, va cumpăra Reynolds American pentru 49,4 miliarde dolari, devenind cel mai mare producător listat la bursă

În 2016, grupul a continuat să își extindă modelul multi-format, accelerând deschiderile de magazine de proximitate, în special în Brazilia, Spania, Polonia și China. Carrefour a continuat și strategia de achiziții tactice, în România cu Billa, iar în Spania cu magazine Eroski.

În trimestrul patru, vânzările Carrefour în termeni comparabili au urcat cu 2,9%, la 23,36 miliarde de euro, după un avans de 3,2% în trimestrul al treilea.

La nivel internațional, vânzările au crescut în trimestrul patru cu 4,5%, la 12,6 miliarde de euro, iar în Franța cu 0,7%, la 10,76 miliarde de euro. În alte state Europene vânzările au urcat cu 2,5%.

În România, Carrefour operează 197 de magazine, dintre care 29 de hipermarketuri, 113 supermarketuri și 55 de magazine de proximitate, potrivit datelor publicate de grup la sfârșitul primului semestru din 2016.

viewscnt
Afla mai multe despre
carrefour