VIDEO Prima TV: Scumpiri în lanț

VIDEO Prima TV: Scumpiri în lanț
Profit.ro
Profit.ro
scris 30 iul 2022

Scumpirile în lanț au schimbat obiceiurile la cumpărături. Coșurile sunt mult mai goale, pentru că românii au ajuns să cumpere doar strictul necesar. În plus, piețele sunt din ce în ce mai căutate. Prețurile alimentelor de bază merg mână în mână cu cele ale gazelor și curentului electric. Unele produse s-au scumpit și cu aproape 50%.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC, PAID, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Încă de la primele ore, era forfotă la piața Obor. Aici vin oameni din toate zonele Bucureștiului pentru că e mai ieftin, spun ei.

Mega Image - amendă de 2 milioane de euro în România, inclusiv pentru ulei CITEȘTE ȘI Mega Image - amendă de 2 milioane de euro în România, inclusiv pentru ulei

În ultimul an, alimentele au tot continuat să se scumpească. Cele mai mari creșteri de prețuri au fost la ulei – aproape 50%, făină și mălai cu 33%, pâine – cu peste 20%, și lactate. În aceste condiții, mulți și-au limitat cheltuielile, scrie Prima TV.

Specialiștii atenționează că, în ciuda scumpirilor, încă suntem campioni la risipa alimentară.

viewscnt
Afla mai multe despre
alimente
preturi