VIDEO Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Radu Tănase, Calif: Viitorul înseamnă servicii de livrare și takeaway. Sunt pro digitalizare, dar oamenii trebuie să iasă din case și să socializeze. Investițiile în amenajare – bani aruncați

VIDEO Profit LIVE TV - Să ajutăm business-ul. Radu Tănase, Calif: Viitorul înseamnă servicii de livrare și takeaway. Sunt pro digitalizare, dar oamenii trebuie să iasă din case și să socializeze. Investițiile în amenajare – bani aruncați
Ana Iliescu
Ana Iliescu
scris 30 dec 2020

Încheierea unui parteneriat cu un lanț de magazine pentru zona produselor de tip „ready-to-eat” și transformarea unităților închise în bucătării de tip „cloud kitchen”, unde mâncarea preparată este exclusiv livrată, sunt câteva dintre strategiile luate pentru a face business-ul profitabil în această perioadă, afirmă Radu Tănase, CEO al lanțului de restaurante Calif, la Profit TV.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

„Intrarea noastră într-un lanț de magazine de tip retail, în zona de <<ready-to-eat>>, a fost o oportunitate pentru noi și nu neg faptul că de acum un an de zile exista în stadiul de proiect. Ne propusesem să atacăm și o astfel de poziție, pentru că am văzut că aceste lanțuri de magazine au început să aibă zona de <<ready-to-eat>> din ce în ce mai mare și că acesta este viitorul. Posibil în zona noastră, cel puțin a mea de QSR (restaurante cu servire rapidă), viitorul înseamnă foarte mult delivery, foarte mult takeaway, unități cu spații de luat locul la masă din ce în ce mai mici”, specifică Tănase, la Profit TV, în emisiunea Profit LIVE, transmisă începând cu ora 18.00 și în care mediul de business vorbește despre situația actuală.

INTERVIU Gianrodolfo Tonielli, Country Managing Director Accenture Romania CITEȘTE ȘI INTERVIU Gianrodolfo Tonielli, Country Managing Director Accenture Romania

De altfel, CEO-ul arată că a decis închiderea unităților care nu aduceau profit și a fost nevoit să regândească strategiile de business odată cu introducerea stării de urgență, transformând unitățile închise în bucătării de tipul „cloud kitchen” sau „hidden kitchen” (n.r. bucătării unde mâncarea este preparată exclusiv pentru livrare).

„Din ceea ce am închis am încropit și am făcut o bucătărie de tipul <<cloud kitchen>> sau <<hidden kitchen>>. Aceasta îți dă vânzări doar în online, doar în sistem delivery, noi lucrând cu integratori de astfel de sisteme. Atunci am făcut cumva din centrul nostru de producție, centru doar de cost - pentru că, noi la baza tuturor restaurantelor, avem un centru de producție - și un centru de venit. Intenția mea odată cu acest <<cloud kitchen>>, dar și cu intrarea în lanțurile de magazine pe zona de <<ready-to-eat>> este să fac din acest centru, un centru de profit”, adaugă Tănase.

eMAG: Comenzi de 30 milioane de lei pentru producătorii locali prin programul Deschide România CITEȘTE ȘI eMAG: Comenzi de 30 milioane de lei pentru producătorii locali prin programul Deschide România

Referitor la digitalizare, CEO-ul este de părere că operațiunea este benefică, pentru că ajută în evoluția unui business, în a face anumite procese, dar că oamenii trebuie să și iasă din case și să socializeze.

„Mesajele sunt de distanțare socială și sunt bune, cu siguranță, dar ospitalitatea va fi de apropiere socială și asta nu va dispărea. Oamenii își vor dori la un moment dat să iasă din casă și să socializeze.  Oricât de multă digitalizare vom avea, nu poți să mănânci pe telefonul mobil. Ne digitalizăm, sunt pro, dar, totodată, suntem în acest domeniu și avem nevoie de oameni să vină, să intrăm în contact cu ei, să le arătăm ce facem noi mai bine, iar fericirea omului care a mâncat ceva bun nu o poți compara cu nimic”, mai spune Tănase.

Compania a apelat la sursele de finanțare puse la dispoziție de către Guvern pentru a nu disponibiliza angajații, având încă nevoie de aceștia, chiar dacă restaurantele erau închise, și a ținut oamenii în șomaj tehnic.

Cerințele de raportare DAC6 pot viza evenimente diverse, uneori banale, nu doar tranzacții complexe. Riscurile neraportării sau raportării incomplete sunt semnificative CITEȘTE ȘI Cerințele de raportare DAC6 pot viza evenimente diverse, uneori banale, nu doar tranzacții complexe. Riscurile neraportării sau raportării incomplete sunt semnificative

„Înainte, acum un an sau doi, când deschideam o unitate, întotdeauna ne puneam problema confortului clientului sau potențialului client care ne va călca pragul, lucru care costă de obicei. Acum depinde de la brand la brand. Când vrei să ai un confort bun, de la un scaun bun la o masă bună calitativ până la un ambient cu lumini, acest lucru costă foarte mult. Astăzi, dacă mă întrebați, atât de mult urăsc banii aceia care s-au dus și nu mai vede nimeni, nu mai atinge nimeni o masă cu un blat bun de lemn sau un perete făcut exclusiv dintr-o anumită piatră, detalii care înainte făceau diferența. Astăzi sunt bani aruncați efectiv”, concluzionează Tănase.

viewscnt
Afla mai multe despre
calif
radu tanase
restaurante
retail
livrare
business
digitalizare