Schimbări în managementul Policolor. Compania recrutează de la concurență

Schimbări în managementul Policolor. Compania recrutează de la concurență

Daniel Olăeru

Profit.ro
Profit.ro
scris 21 mai 2019

Producătorul de lacuri și vopsele Policolor-Orgachim, fosta Întreprindere de Lacuri și Vopsele București, îl numește în poziția de director național de vânzări Consumer Market pe Daniel Olăeru, fost National Key Account Manager la Fabryo.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Absolvent al Universității Politehnice din București și al Facultății de Marketing din cadrul Universității Spiru Haret, Daniel Olăeru și-a format întreaga experiență profesională în domeniul Sales&Trade, unde a și activat timp de aproape 30 de ani, ocupând preponderent poziții de conducere.  

Proprietarii Dedeman au lansat fondul pentru IMM. Laurențiu Ciocîrlan, Head of Investment Banking la Raiffeisen Bank - recrutat CITEȘTE ȘI Proprietarii Dedeman au lansat fondul pentru IMM. Laurențiu Ciocîrlan, Head of Investment Banking la Raiffeisen Bank - recrutat

Produsele Policolor sunt prezente în circa 3.000 de magazine de retail tradițional, în marile rețele de bricolaj din România și în peste 1.000 de service-uri auto din țară. Compania dispune în prezent de o rețea de 10 magazine proprii.

Grupul Policolor – Orgachim operează două mari unități de producție: Policolor România și Orgachim Bulgaria și este liderul regional în domeniul tehnologiei vopselelor și lacurilor în zona Sud-Est Europeană. 

viewscnt
Afla mai multe despre
policolor
daniel olăeru