Secretar de stat: Dezvoltarea Portului Constanța presupune lucrări la nivelul infrastructurii și investiții private în dane specializate

Secretar de stat: Dezvoltarea Portului Constanța presupune lucrări la nivelul infrastructurii și investiții private în dane specializate
Profit.ro
Profit.ro
scris 7 feb 2018

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, Ionel Minea, susține că dezvoltarea Portului Constanța presupune lucrări la nivelul infrastructurii portuare, dar și investiții private în dane specializate, precizând că fața portului se va schimba semnificativ în următorii ani. La rândul său, șeful Administrației Porturilor Maritime Constanța, Dan Nicolae Tivilichi, anunță că în prezent sunt în derulare investiții ale operatorilor de 300 de milioane de euro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Ionel Minea a fost prezent miercuri, la sediul Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime Constanța la o întâlnire de lucru a administrațiilor portuare și a organizațiilor reprezentative din sectorul naval.  Secretarul de stat a afirmat că dezvoltarea Portului Constanța presupune lucrări la nivelul infrastructurii portuare, dar și investiții private în dane specializate, scrie News.ro.

“Dezvoltarea Portului Constanța presupune în acest moment dezvoltarea infrastructurii portuare și investiții private în dane specializate. Aceasta este direcția către care trebuie să mergem printr-o colaborare strânsă între operatori și administrație, noi creând infrastructură și operatorii efectuând investiții în dane specializate. Există în acest moment mai multe programe din partea operatorilor în desfășurare, dar și din partea Administrației Porturilor Maritime Constanța, inclusiv dragaje de investiții pentru a asigura adâncimi foarte mari, până la 19 metri astfel încât să permitem accesul navelor de mare tonaj în port”, a declarat secretarul de stat din cadrul Ministerului Transporturilor.

El consideră că având în vedere toate investițiile care se preconizează a fi realizate aici, în următorii ani fața Portului Constanța se va schimba în mod semnificativ.

Google plătește peste 2 miliarde de dolari pentru clădirea Chelsea Market din New York City CITEȘTE ȘI Google plătește peste 2 miliarde de dolari pentru clădirea Chelsea Market din New York City

“Odată cu aprobarea Ghidului Solicitantului, din ianuarie și până acum, Portul Constanța a depus două proiecte importante pentru aceste investiții în infrastructură portuară. În acest moment sunt create toate condițiile pentru ca Administrația Porturilor Constanța să își pună în aplicare întregul program de investiții, care totalizează un număr de 16 proiecte majore și am convingerea că în următorii ani fața portului se va schimba în mod semnificativ”, a precizat Ionel Minea.

El a menționat că și operatorii portuari au proiecte ambițioase, printre care realizarea de noi terminale de cereale, de petrol și de gaz natural lichefiat.

Directorul Administrației Porturilor Maritime Constanța, Dan Nicolae Tivilichi, a spus cu același prilej că în prezent sunt în derulare în Portul Constanța investiții de 300 de milioane de euro ale operatorilor portuari.

“În ultimul an de zile, se deschid investiții private în Portul Constanța de peste 300 de milioane de euro, începute, că discutăm de dană specializată, de utilaje, avem un operator în Portul Constanța care și-a achiziționat chiar cea mai performantă macara de containere din bazinul Mării Negre. Am reușit să deschidem portul spre investiții”, a afirmat Tivilichi.

El a mai spus că Portul Constanța mai poate fi dezvoltat, spunând că întreg sectorul naval trebuie să devină motorul de dezvoltare al economiei.

Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța și Organizația Patronală „Constanța Port Business Association“ au organizat miercuri, o întâlnire de lucru a administrațiilor portuare și a organizațiilor reprezentative din sectorul naval. La eveniment au fost prezenți secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Ionel Minea, reprezentanți ai autorităților locale, ai administrațiilor portuare de la Dunăre, ai Companiei Naționale Administrația Canalelor Navigabile, ai Asociației Armatorilor și Operatorilor Portuari – Fluviali din România, ai organizațiilor reprezentative din sectorul naval.

viewscnt
Afla mai multe despre
port constanta