FTTH, tehnologia care ne aduce cel mai rapid internet

FTTH, tehnologia care ne aduce cel mai rapid internet
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 26 nov 2015

FTTH sau fibra, cum s-a împământenit în vocabularul popular, este cea mai accesibilă tehnologie care ne aduce internet mai rapid. Deși tehnologia în sine nu este o noutate, acum a ajuns suficient de răspândită și de ieftină pentru a putea fi accesibilă majorității utilizatorilor.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

De ce internet prin fibră? În primul rând, pentru că sporul de viteză este considerabil. Chiar dacă nu se atinge în toate cazurile viteza specificată tehnic, și anume 1 Gbps, diferența față de o conexiune obișnuită este oricum mare. Și asta în condițiile în care România se poate lăuda deja cu una dintre cele mai mari viteze medii pentru conexiunile la internet din lume. Trecerea la conexiuni gigabit ar trebui sa ne urce în clasament sau cel puțin să ne consolideze poziția.

În al doilea rând, pentru că prețul plătit în plus este unul care încurajază un eventual upgrade. 10 lei în plus pe lună pentru o conexiune gigabit e un preț mic chiar și pentru o țară cu putere de cumpărare mică.

Mai multe despre această tehnologie ne-a spus domnul Vlad Mogoș, Manager Monetizare Integrată Rețea, Telekom Romania.

Cum au evoluat serviciile de Internet prin fibră optică ale Telekom Romania și care sunt planurile companiei pe acest segment?
Serviciile de broadband fix reprezintă un segment cheie pentru Telekom Romania. Astfel, extinderea tehnologiilor bazate pe fibră optică a fost o prioritate pentru noi în ultimii ani, o mare parte din investițiile companiei fiind orientate spre dezvoltarea rețelei de fibră. Suntem prezenți in 25 de orașe și acoperirea rețelei noastre de fibră optică a ajuns în prezent la aproximativ 1,3 milioane de gospodării, un rezultat semnificativ mai mare decât obiectivul anunțat de 1 milion de gospodării acoperite până la sfârșitul anului 2015. Oferirea serviciilor de calitate este obiectivul nostru strategic, iar eforturile noastre susținute în această direcție sunt apreciate de clienții noștri. În regiunile în care am reușit să venim cu infrastructura pe fibră optică, efectele au fost rapide în ceea ce privește creșterea numărului de clienți, ajungând la peste 1,2 milioane de abonați de broadband fix la sfârșitul lunii septembrie  2015.

Cum se diferențiază oferta Telekom pe acest segment de competiție?
Telekom Romania oferă la ora actuală cea mai rapidă și stabilă tehnologie de internet fix prin fibră optică, cu viteze de până la 1 Gbps. Infrastructura FTTH este suportul care ne permite să oferim clienților noștri și alte servicii cu valoare adăugată care ne diferențiază de competiție. Vorbim aici de serviciul de televiziune interactivă prin care clienții pot viziona până la 186 de canale TV, din care  51 de canale în format HD, plus 115 canale online - cel mai mare număr de canale disponibile online pe piață, pe care aceștia le pot urmări pe laptop sau PC pe platforma www.telekomtv.ro sau pe tabletă și smartphone cu aplicația mobilă Telekom TV. Vorbim de conținut TV de calitate, de toate meciurile UEFA Champions League și Europa League și de numeroase alte competiții sportive pe care clienții noștri le pot urmări în exclusivitate la Telekom TV, precum Formula 1, Campionatul mondial de raliuri, WTA (tenis), NBA, etc.
În plus, pentru cei mai ocupați dintre clienți, Telekom a creat secțiunea Video on Demand, disponibilă atât pe platforma Telekom TV Web&Mobile cât și integrată în serviciul interactiv de televiziune. Pentru iubitorii de cărți am creat secțiunea Audiobooks, unde sunt disponibile 21 de titluri de la Humanitas care pot fi ascultate gratuit până la sfârșitul anului, urmând ca apoi fiecare titlu să poată fi închiriat contra cost pentru o perioadă de 30 de zile. Telekom oferă și conținut Discovery în format Video on Demand, fiind singurul furnizor din România care asigură clienților acest beneficiu suplimentar, precum și pachetului MUBI - care difuzează filme cult, clasice, independente și premiate din întreaga lume și este disponibil doar pe platforma online, respectiv cea interactivă a Telekom. Tot pentru pasionații de filme, pachetul PictureBox oferă acces la conținut PictureBox, mai exact 35 de filme artistice, cu 7 filme noi pe săptămână, astfel că există conținut de calitate pentru toate gusturile din familie.

Ce alte avantaje aduc aceste servicii utilizatorilor cu un stil de viață dinamic, foarte activi și care nu caută neapărat un spor de viteză la Internet?
Telekom oferă clienților multiple posibilități de a accesa continutul TV, pentru a răspunde unei game diverse de preferințe și stiluri de viață și noilor obiceiuri de consum ale utilizatorilor. Serviciul de televiziune interactivă (IPTV) aduce o serie de funcționalități unice și pentru clienții care au o nevoie sporită  de flexibilitate și control, caracteristică stilului de viață dinamic din mediul urban. Acești consumatori alocă mai puțin timp pentru a urmări conținutul TV în mod clasic, la ore prestabilite, iar cu  serviciul de televiziune interactivă au posibilitatea de a decide când și cum vizionează emisiunile de interes. Clienții noștri de IPTV pot înregistra în Cloud emisiunile sau competițiile preferate, pot seta mesaje de reamintire sau pot urmări cu până la 7 zile în urmă înregistrările automate prin funcția Arhivă TV. Astfel, emisiunile, filmele sau documentarele preferate pot fi vizionate oricând au timpul necesar. Recent am introdus o serie de alte noi funcționalități menite să îmbunătățească experiența TV, precum Media Player, o funcție prin care clienții pot conecta la receiver un memory stick sau un hard-disk USB și pot viziona direct pe ecranul televizorului poze din vacanță, videoclipuri și filme sau muzică și înregistrări audio. În plus, prin serviciul TV online - Telekom TV Web & Mobile, clienții au la dispozitie conținut TV liniar online precum și o ofertă bogată de conținut video la cerere (VoD) de calitate, pentru o experiență pe orice ecran, când doresc și oriunde doresc.

În ce orașe este disponibilă tehnologia prin fibra optica oferită de Telekom? Veți continua extinderea la nivel național?
În prezent, infrastructura noastră de fibră optică acoperă 25 de orașe: București, Iași, Brașov, Suceava, Cluj-Napoca, Baia-Mare, Constanța, Botoșani, Galați, Craiova, Deva, Timișoara, Arad, Pitești, Bacău, Brăila, Mediaș, Sibiu, Ploiești, Piatra Neamț, Buzău, Focșani, Vaslui, Alba-Iulia, Bistrița. Așa cum spuneam, în termeni de gospodării, acoperirea rețelei noastre de fibră optică a ajuns la peste 1,3 milioane și cu siguranță nu ne vom opri aici. Ne continuăm planul de investitii, infrastructura de fibră fiind una din priorități.

viewscnt
Afla mai multe despre
ftth
internet rapid
telekom romania