Startup-ul spaniol Jeff, o spălătorie cu aplicație, deschide primele spații în România

Startup-ul spaniol Jeff, o spălătorie cu aplicație, deschide primele spații în România
Thomas Dincă
Thomas Dincă
scris 20 mai 2020

Spălătoria Jeff, startup spaniol de tip franciză, care, prin intermediul unei aplicații proprii, intrată în România în toamna anului trecut, când anunța că este în stadiul de recrutare de parteneri de afaceri interesați să preia franciza de spălătorie și curățătorie, a deschis acum primul spațiu pe piața locală, în București.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară

Tot în această săptămână vor fi deschise în total trei spații, toate în Capitală, în Tineretului Piscului, Aviației Măcelariu și Gara de Nord Witting.

La nivel global, startup-ul spaniol are circa 2.000 de centre în peste 30 de țări, cu circa 600.000 utilizatori.

Pentru România, planul este să depășească 50 de francize până la sfârșitul anului, în întreaga țară.

„Acesta este un moment excepțional pentru lansarea Jeff în România, o piață strategică pentru creșterea brandului Jeff. Este în mod special competitiv să îl lansăm în timpul unei situații unice cum este COVID-19, când vedem o creștere în comenzile online”, spune Eloi Gómez Cal, CEO al Mr Jeff.

Tranzacție: Grupul austriac Leier, proaspăt proprietar al Brikston, cumpără o nouă companie românească CITEȘTE ȘI Tranzacție: Grupul austriac Leier, proaspăt proprietar al Brikston, cumpără o nouă companie românească

Ca perspective de viitor, Jeff și-a propus să cucerească și piața serviciilor beauty, sub denumirea Beauty Jeff, deschizând  în octombrie primul salon de înfrumusețare în Argentina. În următoarele luni, Jeff va intra și pe piața serviciilor de fitness, cu centrele Fit Jeff; ambele linii de business vor funcționa în regim de franciză, după modelul de succes patentat deja de spălătoria Mr Jeff.

În 2017, Google a inclus Mr Jeff, actualul Jeff, în lista celor mai bune 20 de start-up-uri din întreaga lume. Expansiunea Mr Jeff a luat amploare prin accesarea unui fond de 12 milioane de dolari, în 2018 (All Iron Ventures) și prin susținere directă de la reputați antreprenori europeni, precum Albert Armengol, CEO Doctoralia, Jeroen Merchiers, Managing Director al Airbnb pentru Europa, Orientul Mijlociu si Africa, si Kim Jung, CEO NX Corp. Tot în 2018, start-up-ul spaniol a achiziționat 350 de francize ale firmei braziliene LAVA E LEVA. 

Compania spaniolă Jeff este un startup fondat în 2015, în Valencia, Spania, de Eloi Gómez, Adrián Lorenzo și Rubén Muñoz.

viewscnt
Afla mai multe despre
jeff
spalatorie