Tranzacție: Daniel Slăvenie, co-fondator Limitless Agency, preia 9% din compania Termene.ro

Tranzacție: Daniel Slăvenie, co-fondator Limitless Agency, preia 9% din compania Termene.ro

Daniel Slăvenie

Profit.ro
Profit.ro
scris 20 dec 2022

Antreprenorul Daniel Slăvenie (35 ani), co-fondator Limitless Agency, preia 9% din compania de date financiare Termene.ro și vrea să dezvolte o platformă care va concura cu LinkedIn Ads.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Platforma este evaluată la 25 de milioane de euro (valoare de investiție) de către Appraisal & Valuation S.A., cunoscută sub brandul NAI Romania & Moldova, societate listată la Bursa de Valori București.

Astfel, prin parteneriatul strategic cu Termene.ro, antreprenorul Daniel Slăvenie va investi în dezvoltarea unei platforme de gestiune de date (Data Management Platform), o tehnologie dedicată business-urilor care vor sa sa faca reclama si se adreseaza altor businessuri.

GreenTech, cel mai mare reciclator de deșeuri PET din Europa, fuzionează cu GreenFiber International, producător european de fibre sintetice din PET reciclat CITEȘTE ȘI GreenTech, cel mai mare reciclator de deșeuri PET din Europa, fuzionează cu GreenFiber International, producător european de fibre sintetice din PET reciclat

“Prin parteneriatul cu Termene.ro contribuim la creșterea și evoluția pieței de marketing digital românească, venind în sprijinul companiilor și specialiștilor din domeniu cu o soluție unică, care funcționează similar cu tehnologia LinkedIn Ads, dar care vizează mai eficient, mai targetat și la costuri mai mici audiența dorită. În România, în afară de LinkedIn, nu există o platformă care sa facă marketing pe zona de B2B foarte targetat. Astfel, prin acces la baza de date Termene.ro, vom lansa o tehnologie avansată prin care reclamele vor ajunge precis la proprietarii de companii din orice industrie”, explică Daniel Slăvenie, antreprenor cu peste 15 ani de experiență în marketing digital.

Co-fondator al agenției de marketing online MoLoSo, care în 2022 a fuzionat cu agenția SEO Cupcake dezvoltând entitatea Limitless Agency.

“Ne bucurăm să avem un astfel de parteneriat solid, care va aduce noi oportunități de business și de creștere atât pieței de marketing digital, cât și a companiilor din România. Prin Termene.ro, cea mai mare bază de date financiare și juridice publice ale companiilor, oferim acces la informații corecte și actualizate pentru a putea dezvolta cea mai eficientă tehnologie pentru promovarea brandurilor. Parteneriatul nostru este un pas strategic pentru a oferi soluții tehnologice avansate într-o piață extrem de concurențială”, punctează Adrian Dragomir, fondator Termene.ro.

Soluția, care va fi lansată în anul 2023, va genera un ROI (return on investment) mai mare decât oferă alte soluții clasice de pe piață, având în vedere că vizarea publicului-țintă este specifică și la costuri mult mai mici față de platforme actuale, ca LinkedIn Ads sau Facebook Ads. Astfel, companiile își vor optimiza costurile de marketing.

Undelucram.ro vrea să atragă o finanțare de 400.000 de euro pentru a continua extinderea regională CITEȘTE ȘI Undelucram.ro vrea să atragă o finanțare de 400.000 de euro pentru a continua extinderea regională

“De când am intrat în domeniul marketingului digital, prin crearea agenției MoLoSo în 2014, am căutat întotdeauna soluții optime de promovare a clienților noștri astfel încât aceștia să își crească profitabilitatea. Am început deja dezvoltarea unor tool-uri de automatizări pentru industria de ecommerce și consider că în acest moment fără tehnologie nu poți face performanță în mediul online, de aceea sunt foarte interesat să dezvolt în continuare soluții benefice pentru companiile din România”, transmite Daniel Slăvenie.

viewscnt
Afla mai multe despre
daniel slăveni
termene.ro