ANAT: Guvernul lovește în agențiile de turism și sprijină, indirect, Booking.com, care plătește taxe și impozite în altă țară

ANAT: Guvernul lovește în agențiile de turism și sprijină, indirect, Booking.com, care plătește taxe și impozite în altă țară
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 30 oct 2017

Guvernul nu a reușit să rezolve problema garantării pachetelor de servicii turistice, deși ANAT îi solicită asta de mai mulți ani, și, mai nou, vrea să impoziteze cu 1% pe cifra de afaceri și firmele cu rulaj mai mic de 1 milion de euro, măsură care lovește puternic în agențiile de turism și sprijină, indirect, Booking.com, care plătește taxe și impozite în altă țară, a declarat pentru Profit.ro Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT).

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Un mesaj pe această temă a fost transmis și ieri de ANAT.

"Din nou, Guvernul lovește în agențiile de turism. Toți prim-miniștrii, la învestire, vorbesc despre turism, spun ce mari șanse are România, ce potențial uriaș (asta cu potențialul deja îmi produce răni la urechi) etc. Dar după aceste speach-uri, uită de turism până la terminarea mandatului. Păi, și ce facem? Punem umărul să trăiască mai bine Booking.com, care își plătește taxele și impozitele în altă țară? Atâta putem să facem? Atâta puteți, domnilor?", critică acum Burcea.

Guvernul a redactat un proiect care prevede, printre altele că peste 450.000 firme cu o cifră de afaceri sub 1 milion de euro vor plăti un impozit de 1% din cifra de afaceri, față de impozitul de 16% pe profit astăzi.

El amintește că, de câțiva ani, ANAT solicită Guvernului, prin miniștrii săi de Turism, să asigure garantarea pachetelor de servicii turistice. Uniunea Europeană a emis, cu doi ani în urmă, o Directivă care obligă statele membre să asigure garantarea banilor pe care turiștii îi plătesc la agențiile de turism.

În paralel, ANAT a depus anul trecut un proiect de lege pentru garantarea banilor. "Cine să îl citească și, mai ales, cine să îl înțeleagă?", se întreabă acum retoric Burcea.

Șeful ANAT arată totodată că "uraganul Omnia", firma al cărei proprietar s-a sinucis recent, lăsând în urmă turiști cu vacanțe neachitate, a lovit puternic și în agențiile de turism, dintre care sunt "destule" decapitalizate. "De ce a ajuns Omnia Turism acolo unde a ajuns? Pentru că a cedat 40% din prețul tuturor circuitelor, și se știe că la circuite nu există Early Booking. Atunci când am discutat despre asta și le-am spus colegilor să nu mai cedeze aiurea, a venit Consiliul Concurenței în control", afirmă Burcea.

ANAT: Impozitul de 1% pe cifra de afaceri de până la un milion de euro afectează agențiile de turism CITEȘTE ȘI ANAT: Impozitul de 1% pe cifra de afaceri de până la un milion de euro afectează agențiile de turism

El mai spune că ANAT solicită Guvernului de cinci ani reducerea TVA la comisionul agențiilor de turism la 9%, după ce aceasta a fost redusă în cazul restaurantelor și hotelurilor. "La agenții a rămas TVA 19%, pentru că nu permite UE, dar au făcut miniștrii noștri ceva ca să obțină o derogare? Niște adrese către noi și cam atât... Și, ca să fie <<tacâmul>> complet, acum domnii miniștri vin să extindă impozitarea cu 1% pe cifra de afaceri la societățile cu rulaj de până la un milion de euro! Peste 85% din agențiile de turism au afaceri sub un milion euro pe an, iar această măsură le va afecta grav", mai afirmă președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.

ANAT este asociația patronală agențiilor de turism din România, cărora le reprezintă interesele profesionale la nivel național, european și internațional. Asociația are ca membri activi 500 de agenții de turism, cele mai importante din țară, care cumulează peste 85% din vânzările pachetelor de turism și călătorie, estimate la aproape un miliard de euro anual și au împreună peste 4.600 de angajați. Industria turismului în România are peste 120.000 de angajați  și contribuie la economia națională cu aproape 2% din PIB.

viewscnt
Afla mai multe despre
anat
guvern
agentii
booking.com