Barometrul gradului de ocupare pe litoral - localnicii cu cheile în mâini. "Când dispar de pe marginea șoselei, stațiunile sunt pline, au fost date și camerele cele mai îndoielnice calitativ."

Barometrul gradului de ocupare pe litoral - localnicii cu cheile în mâini. "Când dispar de pe marginea șoselei, stațiunile sunt pline, au fost date și camerele cele mai îndoielnice calitativ."
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 16 aug 2019

Cel mai bun barometru pentru a măsura gradul de ocupare de pe litoral nu sunt nici cifrele oficiale anunțate uneori de Ministerul Turismului și nici cele umflate de diverși "specialiști" în turism, ci localnicii cu cheile în mâini, de pe marginea șoselei, crede Dragoș Răducan, prim-vicepreședintele Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR). El spune pentru Profit.ro că atunci când, în vârf de sezon, acești particulari dispar de pe marginea drumurilor din stațiuni, înseamnă că litoralul s-a umplut cu adevărat, de la marile hoteluri până la camerele cele mai îndoielnice calitativ.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Față de anul trecut când, deoarece voucherele de vacanță au fost emise târziu, vârful de sezon a fost din 2 august până în 25 august, anul acesta voucherele s-au disipat pe întregul sezon, astfel încât perioada ultraaglomerată s-a redus la doar două săptămâni, care includ și această minivacanță, spune oficialul FPTR.

"Barometrul gradului de ocupare al litoralului sunt localnicii care stau cu cheile în mâini pe marginea drumului și care acum trei săptămâni erau unul lângă altul, mult mai deși decât copacii de pe marginea șoselei, iar acum abia dacă mai găsești unu-doi în fiecare stațiune. Asta înseamnă că toate camerele hotelierilor, dar și ale particularilor s-au vândut, inclusiv cele de calitate îndoielnică", susține Răducan.

El afirmă că pe litoral sunt acum aproape 120.000 de locuri de cazare clasificate de la cele în hoteluri, apartamente clasificate și tot felul de alte structuri, chiar și campinguri, iar în paralel estimează că mai funcționează încă între 60.000 și 80.000 de locuri neclasificate, ceea ce, în opinia lui, este enorm.

Noile confesiuni de pe litoral: Soacra nu mai e copil CITEȘTE ȘI Noile confesiuni de pe litoral: Soacra nu mai e copil

"Cei care ies cu cheile pe marginea drumului nu riscă nimic și împotriva lor nu se iau măsuri. Nu știu dacă legislația îi poate opri, pentru că de câte ori am întrebat autoritățile, atât locale, cât și centrale, ni s-a spus că nu pot fi controlați pentru că sunt proprietăți private și nu se poate intra acolo. De aici vine concurența neloială, pentru că ei fac dumping, neavând cheltuielile hotelierilor, neavând angajați și neplătind taxe și impozite. Probabil că autoritățile locale închid ochii la această activitate pentru că nu mai au probleme cu șomajul și cu persoane care ar trebui să  primească ajutoare de la primărie. Ar fi bine ca măcar să existe evidența lor, pentru ca turiștii să știe unde se  cazează. Dar foarte mulți români preferă prețul mic în detrimentul siguranței personale și merg cu inconștiență la cineva necunoscut acasă", mai spune prim-vicepreședintele FPTR.

Potrivit lui Răducan, totuși acești particulari fac pe jumătate bine turismului, pentru că cei care se cazează la ei vin în stațiuni și consumă, dar pe de altă parte fac rău, concurând neloial structurile clasificate.

viewscnt
Afla mai multe despre
litoral
turisti
aglomeratie