Cea mai mare rețea de agenții de turism din SUA a intrat în România

Cea mai mare rețea de agenții de turism din SUA a intrat în România
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 18 sep 2019

Travel Leaders, cea mai mare rețea de agenții de turism din SUA, unde are vânzări de 20 de miliarde de dolari, adică de 15 ori mai mult decât toate agențiile de turism din România împreună, a intrat pe piața românească printr-un parteneriat cu Aerotravel, care îi devine partener exclusiv.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

1 aprilie - Profit Health.forum Radiografia cheltuielilor din sănătate - cu sprijinul: Arpim, Bristol Meyers Squibb, Roche, Stada, MSD, UCB Pharma Romania
9 aprilie - Eveniment Profit.ro - Investiții vs Deficit: Provocări și riscuri sub impactul datoriei și deficitelor publice în creștere
23 aprilie - Maratonul de Educație Financiară

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider

Travel Leaders are o rețea globală care include 6.000 de agenții de turism.

Aerotravel este una dintre primele zece agenții de turism din România ca cifră de afaceri și, totodată, aflată în topul companiilor locale de business travel.

Colaborarea dintre Aerotravel și Travel Leaders se va focusa pe turismul de afaceri și evenimente corporate, după ce compania americană s-a hotărât să creeze o rețea globală care să furnizeze și în afara SUA servicii de business travel.

FOTO Un mall cu piscină - reofertat la preț mai mic, Centrul a fost scos la vânzare la doi ani de la inaugurare CITEȘTE ȘI FOTO Un mall cu piscină - reofertat la preț mai mic, Centrul a fost scos la vânzare la doi ani de la inaugurare

"În urma acestui parteneriat, care ne oferă o deschidere către piața globală de business travel, Aerotravel va acționa în zona corporate, de acum, sub numele Travel Leaders România", spune Antonio Nițu, directorul general al Aerotravel.

Grupul Aerotravel, fondat în 1997, este format din agenția Aerotravel, cu linia de business travel, și MICE, care vor funcționa sub brandul Travel Leaders România, aerotravelcorporate.ro, Fabrica de Vacanțe, care include agențiile de stradă și platforma fabricadevacante.ro, și doi turoperatori: CruiseHub și Aero Vacanțe. Componenta de turism de afaceri și evenimente corporate are o pondere de 80% din afacerile grupului, iar serviciile pe care le prestează vor avea acum expertiza și suportul logistic al Travel Leaders Network.

Avocat: Urmează, probabil, falimentul unora dintre agențiile detailiste de turism care s-au \ CITEȘTE ȘI Avocat: Urmează, probabil, falimentul unora dintre agențiile detailiste de turism care s-au "încurcat cu Omnia"

Aerotravel a avut în 2017 vânzări de 35 de milioane de euro, anul trecut, de 40 de milioane de euro, iar în acest an estimează o creștere cu 5 milioane de euro. Compania a avut 116.000 de clienți în 2017, 150.000 în 2018 și estimează un număr de 160.000 în acest an.

Travel Leaders Network este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii și produse turistice la nivel global, având în fiecare an milioane de clienți persoane fizice (turism de agrement) și companii (turism de afaceri). Travel Leaders Network se bazează pe aproximativ 6.000 de agenții în Statele Unite și Canada. Travel Leaders Corporate este componenta rețelei care furnizează la nivel global exclusiv servicii turistice pentru organizații și evenimente corporate.

viewscnt
Afla mai multe despre
travel leaders
aerotravel
parteneriat