CFR Călători va prelungi până în Mangalia traseul Trenului Soarelui care face legătura între Iași și litoral

CFR Călători va prelungi până în Mangalia traseul Trenului Soarelui care face legătura între Iași și litoral
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 iun 2017

Compania de stat CFR Călători a anunțat marți că va prelungi până în Mangalia, din 21 iunie, traseul trenului interregio care face în prezent legătura între Iași și Constanța, în cadrul programului Trenul Soarelui, pentru a facilita legătura între Moldova și litoral.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Din data de 21/22 iunie, în locul trenului IR 1962 Iași - Constanța, se introduce trenul IR 1966 Iași (plecare 22.00) – Barboși – Făurei Ram Cireșu - Fetești – Constanța (sosire 06:19/plecare 06:56) – Mangalia (sosire 08.28)”, se arată în comunicat. Totodată, trenul de întoarcere, care pleca inițial din Constanța spre Iași, va avea ca punct de pornire Mangalia din 22 iunie. ”Din data de 22/23 iunie, în locul trenului IR 1961 Constanța – Iași, se introduce trenul IR 1965 Mangalia (plecare 20.35) – Constanța (sosire 21:54/plecare 22:20) – Fetești – Făurei Ram Cireșu – Barboși – Iași (sosire 06.41)”, se arată în comunicat.

Aeroportul Otopeni le cere pasagerilor să vină cu trei ore înainte de decolare, pe timpul verii, din cauza aglomerației CITEȘTE ȘI Aeroportul Otopeni le cere pasagerilor să vină cu trei ore înainte de decolare, pe timpul verii, din cauza aglomerației

Totodată, începând din 21 iunie, Trenul Tineretului (IR 1921) Sibiu – București Nord – Mangalia va circula cu orare modificate pe distanța Fetești – Mangalia. CFR Călători a subliniat că a luat această măsură pentru a facilita legătura directă a Moldovei cu litoralul românesc. Până în data de 10 septembrie, peste 40 de trenuri incluse în programul estival Trenurile Soarelui asigură legătura între mai multe orașe din țară și litoral. O călătorie București - Constanța, fără reduceri, este 59,6 lei pentru un tren interregio, potrivit companiei. ”Dacă se achiziționează un bilet dus-întors călătorul beneficiază de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziționat online se mai adaugă o reducere de 5%.

De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puțin 21 de zile în avans reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziționarea se face online”, se arată în comunicat.

viewscnt
Afla mai multe despre
cfr
trenului soarelui