CONFIRMARE GALERIE FOTO Lituanienii care l-au cooptat pe cel mai bogat om din statul baltic au deschis primul hotel situat într-un aeroport din România

Profit.ro
Profit.ro
scris 12 aug 2019

Compania lituaniană Apex Alliance, care l-a cooptat recent în acționariat pe cel mai bogat om din statul baltic, a deschis hotelul Hilton Garden Inn din incinta Aeroportului Henri Coandă, primul hotel situat într-un aeroport din România, confirmând informațiile anunțate anterior în premieră de Profit.ro, din primăvara anului trecut.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Luna trecută, Profit.ro a anunțat că lansarea este gândită pentru august, a fost deja amânată de două ori.

Imagini pot fi văzute la finalul articolului și în GALERIA FOTO

Hotelul va fi unitatea "cu cei mai mulți clienți captivi", spun pentru Profit.ro surse din industria aeriană.

Investitia in Hilton Garden Inn Bucharest Airport se ridica la 19 milioane euro, hotelul având 218 camere, 5 săli de conferință și 1 restaurant. Cu adresare preponderent către segmentului business, pentru hotel este estimat un grad mediu de ocupare de 70%.

Profit.ro a anunțat la începutul anului că hotelul va fi deschis în vară. 

"Va fi însă hotelul cu cei mai mulți clienți captivi. Acum, echipajele aeronavelor mergeau în oraș pentru cazare până la următoarea cursă, dar acum se vor caza la acest hotel. În plus, vor fi și contracte cu operatori aerieni pentru cazarea turiștilor ale căror curse sunt întârziate și solicită să le fie asigurat un loc de dormit", spuneau sursele citate.

Conform informațiilor Profit.ro, hotelul va fi condus de Anca Mădălina Cristea, cu experiență de 13 ani în industria ospitalității, anterior director general al MGallery by Sofitel Tarcin Forest Resort & Spa din Sarajevo (Bosnia și Herțegovina) și al hotelului K+K Elisabeta din București.

EXCLUSIV Tranzacții cu hoteluri pe litoral: Peste zece unități au fost vândute. Unele vor fi transformate în all inclusive CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Tranzacții cu hoteluri pe litoral: Peste zece unități au fost vândute. Unele vor fi transformate în all inclusive

Hilton Garden Inn Bucharest Airport este al doilea hotel din această divizie de 4 stele a brand-ului Hilton care va fi deschis în București. Compania lituaniană Apex Alliance Hotel Management a deschis primul Hilton Garden Inn din România în Centrul Vechi al Capitalei, în decembrie 2017.

În 2019, Apex Alliance Hotel Management va deschide, de asemenea, și primul Courtyard by Marriott din România, pe Bulevardul Dimitrie Pompeiu din București. În 2020, compania va adăuga în portofoliu alte două unități hoteliere, Moxy by Marriott și Autograph by Marriott, care vor fi deschise în centrul Capitalei. 

CONFIRMARE GALERIE FOTO Lituanienii care l-au cooptat pe cel mai bogat om din statul baltic au deschis primul hotel situat într-un aeroport din România
  

viewscnt
Afla mai multe despre
anca madalina cristea
hilton garden inn
hotel
aeroport
otopeni