Demetriade, ANAT: Nu va mai fi o îmbulzeală a turiștilor ca în anii trecuți pentru vacanțele externe. Cel mai mult vor suferi croazierele și țările cu multe cazuri de COVID-19

Demetriade, ANAT: Nu va mai fi o îmbulzeală a turiștilor ca în anii trecuți pentru vacanțele externe. Cel mai mult vor suferi croazierele și țările cu multe cazuri de COVID-19
Liviu Iancu
Liviu Iancu
scris 28 mai 2020

Președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT) crede că, după ridicarea restricțiilor, agențiile de turism vor avea foarte multe solicitări, însă per total, până la finalul anului, nu va mai fi aceeași "îmbulzeală" ca anul trecut nici pe chartere și nici la city break-uri. El crede că cel mai mult vor fi afectate croazierele, care vor fi reluate, probabil, din toamnă, iar turiștii vor avea, de asemenea, rețineri să călătorească îm țări care au avut multe cazuri de COVID-19, precum Italia, Spania, Marea Britanie sau Franța.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Potrivit șefului ANAT, dacă restaurantele își vor reveni foarte ușor de luni încolo, turismul va reporni mult mai greu. Probabil că pentru zonele apropiate, unde se circulă cu autocarul sau cu mașina proprie, va fi un interes mai mare, dar în zone care au fost afectate mai mult de pandemie, chiar și din Europa, va exista o reținere a turiștilor, crede el.

TUI, cel mai mare operator din turism, vrea să taie 8.000 de locuri de muncă. \ CITEȘTE ȘI TUI, cel mai mare operator din turism, vrea să taie 8.000 de locuri de muncă. "Asistăm la cea mai mare criză din industria turismului."

"Dacă nu au făcut nimic aproape patru luni, vor fi foarte mulți turiști care își vor dori să meargă și să prindă această relaxare. Vor fi foarte multe solicitări, pentru că oamenii își doresc să plece și să călătoarească, pentru a ieși din acest stres extraordinar. După primele semne de deschidere pe care o vor avea toți, nu va mai fi această îmbulzează ca în anii precedenți nici la charter, nici la turism", afirmă Demetriade.

Potrivit acestuia, croazierele vor avea cel mai mult de suferit și vor începe să atragă turiști abia spre toamnă.

El crede că, pentru marea majoritate a celor care merg în vacanțe cu charterele, nu sunt importante eventualele reduceri făcute de agenții pentru a-i atrage. "Tarifele sunt destul de mici, deci nu mai contează reducerile de 15-20 de euro. Mai importantă e încrederea pe care trebuie să o aibă turiștii că merg în siguranță în vacanțe", a mai spus acesta.
 

viewscnt
Afla mai multe despre
turism
vacante
romani
covid